Sentință pentru bărbații care și-au omorât în bătăi amicul de pahar, iar apoi i-au aruncat corpul în veceu

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Doi bărbați din originari din raioanele Nisporeni și Hâncești, cu vârstele de 26 și 36 de ani, anterior condamnați pentru huliganism agravat, au fost condamnat la câte 30 de ani de detenție după ce, în vara anului trecut și-au ucis amicul de pahar și i-au aruncat cadavrul în veceu. Pe lângă închisoare, cei doi urmează să achite succesorului părții vătămate un prejudiciu moral și material de 533 mii lei lei, precum și să recupereze cheltuieli de judecată de peste 33 de mii de lei.
 
Potrivit Procuraturii Generale, cazul a avut loc în iulie 2018, în locuința unuia dintre inculpați din satul Bălăurești, raionul Nisporeni. După ce ar fi consumat împreună cu victima alcool, între aceștia s-ar fi iscat un conflict. Indivizii au luat la pumni victima, în vârstă de 51 de ani, care a murit pe loc în urma leziunilor grave incompatibile cu viața.
 
Văzând că bărbatul nu mai dă semne de viață, aceștia au lăsat cadavrul în casă și au mers să-l ajute pe un consătean să descarce lemne. Peste câteva ore, au revenit însă la locul crimei și pentru a ascunde urmele infracțiunii, au aruncat corpul victimei în veceul din gospodărie, pe care l-au acoperit cu mai multe cărămizi.
 
Osemintele victimei au fost depistate peste o lună de la comiterea crimei, de către concubina unuia dintre inculpați, indivizii fiind anunțați în căutare și reținuți în România, iar ulterior extrădați autorităților din Republica Moldova.
 
Fiind audiați de procurori, aceștia și-au recunoscut vina.
 
Sentința este cu drept de atac în condițiile legii.

Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...