Şef de serviciu din cadrul Poliţiei, reţinut pentru o mită de 12.000 de euro

by D M
Distribuiti mai departe...

Un şef de serviciu din cadrul Poliţiei de frontieră a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie în cadrul unui dosar de trafic de influenţă. Poliţistul este bănuit că ar fi pretins 12 000 de euro de la câţiva cetăţeni pentru a le soluţiona dosarele legate de furtul de automobile din România.

Potrivit denunţătorilor, poliţistul ar fi susţinut că are influenţă asupra unor persoane publice din procuratură şi că le-ar putea determina să nu dea curs materialelor, venite de la instituţiile de drept din România, în care aceştia ar fi implicaţi în furturi de automobile. Pentru 12 000 de euro, şeful Serviciului auto-moto le-ar fi promis că poate soluţiona problema încât să nu fie traşi la răspundere penală.

Transmiterea banilor a avut loc sub controlul CNA şi al procurorilor anticorupţie în două tranşe – 8000 de euro şi 4000 de euro. În cadrul ultimei transmiteri, poliţistul a fost reţinut în flagrant şi escortat la sediul CNA, unde a fost plasat în izolator pentru 72 de ore.

În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru trafic de influenţă, iar dacă va fi găsit vinovat, omul legii riscă până la 6 ani de puşcărie sau amendă în mărime de la 3000 la 4000 de unităţi convenţionale.

Amintim că, orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile de judecată.

Procuratura Anticorupţie exercită urmărirea penală. Totodată, Ministerul Afacerilor Interne a asigurat suport operativ CNA pentru documentarea implicării angajatului Poliţiei în infracţiunea menţionată.

De la începutul anului, peste 40 de poliţişti au fost cercetaţi penal, fiind suspectaţi de comiterea faptelor de corupţie, ceea ce constituie cu 57 la sută mai mulţi decât în perioada similară a anului 2018.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...