Schulz le cere britanicilor să decidă rapid dacă rămân în UE

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, a cerut luni britanicilor să organizeze rapid referendumul promis de premierul David Cameron privind rămânerea în Uniunea Europeană și abia ulterior, odată ce decizia de fond va fi luată, să se poarte negocieri privind o eventuală revizuire a raporturilor Marii Britanii cu blocul comunitar, transmite agenția EFE.

Schulz vede astfel invers față de Cameron succesiunea acestor două acțiuni. Premierul britanic dorește mai întâi renegocierea relațiilor Marii Britanii cu blocul comunitar, în sensul transferării mai multor atribuții de la Bruxelles către Londra, iar apoi, cel târziu în 2017, să convoace referendumul în urma căruia britanicii să decidă dacă acceptă să rămână în UE în noile condiții.

„Cred că ar fi mai bine ca britanicii să organizeze rapid referendumul. Astfel vor decide dacă vor să rămână în UE”, a declarat Schulz în fața presei la sosirea la o reuniune a Eurogrupului ce se desfășoară la Bruxelles. „Odată ce (britanicii) se vor fi decis asupra chestiunii de fond, atunci vom putea discuta cu ei să vedem ce este mai bine de făcut”, a adăugat președintele PE.

Totodată, el i-a transmis lui David Cameron să nu considere că ar fi posibil ca aripa eurosceptică din partidul său conservator să ceară UE să înainteze propuneri guvernului de la Londra pentru ca apoi britanicii să decidă dacă rămân mai departe în UE. „În Europa nu așa se procedează”, a insistat Schulz. „Trebuie mai întâi să se ia o decizie de fond. Astfel se poate lucra ulterior mai ușor cu partenerii”, a apreciat el.

La rândul său, comisarul european pentru afaceri economice și financiare, Pierre Moscovici, și-a exprimat convingerea că locul Marii Britanii este în UE, întrucât interesul ambelor părți este ca această țară să nu părăsească blocul comunitar.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...