Schemă frauduloasă de deposedare de imobile, destructurată de CNA la Cahul. Două persoane, între care un registrator, au fost reținute

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Doi bărbați, între care un registrator de la Oficiul Teritorial Cadastral Cahul, au fost reținuți de CNA și procurorii anticorupție într-un caz de escrocherie și exces de putere. Cei doi sunt bănuiți că, acționând în complicitate, ar fi înstrăinat ilegal două bunuri imobile, amplasate în municipiul Cahul.

Potrivit schemei, puse la cale de cei doi, bărbații identificau proprietari de bună credință, pe care îi deposedau ilegal de apartamente, în baza unor hotărâri de judecată inexistente și a unui buletin de identitate fals. Două cazuri de acest fel au fost documentate de DGT Sud a CNA.

Schema funcționa în felul următor. În primul caz, registratorul ar fi înregistrat ilegal un apartament, fără a verifica autenticitatea buletinului de identitate și a extrasului hotărârii de judecată, prezentate de complicele său. Astfel, funcționarul, în mod conștient, nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu.

În cel de-al doilea caz, în baza aceluiași act de identitate fals și a unei alte hotărâri judecătorești inexistente, au fost deposedați de dreptul de proprietate succesorii legali ai unei persoane decedate. Ulterior, apartamentele erau înstrăinate prin persoane interpuse. Respectiv, primul apartament a fost înstrăinat ilegal cu 500.000 de lei, iar al doilea, cu 354.000 de lei, astfel fiind cauzate daune în proporții considerabile posesorilor de drept ai apartamentelor, precum și intereselor publice.

În după-amiaza zilei de ieri, ofițerii și procurori anticorupție au descins cu percheziții la domiciliul și în biroul de serviciu al registratorului de la Oficiul Cadastral Teritorial Cahul. Urmare a acestora, au fost ridicate mai multe documente, înscrisuri, ce păstrează urmele infracțiunilor, funcționarul fiind reținut pentru 72 de ore, iar celălalt bănuit, aflându-se deja în arest pentru 30 de zile.

În prezent, se întreprind acțiuni în vederea identificării întregului grup de suspecți, dar și stabilirii altor persoane prejudiciate.

Pentru faptele incriminate, în concurs de infracțiuni, legislația națională prevede o pedeapsă cu închisoare de până la 15 ani.

Urmărirea penală este condusă de Serviciul Sud al Procuraturii Anticorupţie.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...