Șase ambulanțe solicitate pentru ajutor au avut nevoie de intervenția salvatorilor pentru a fi scoase din nămeți

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pe parcursul ultimelor 24 de ore angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit pentru tractarea mijloacelor de transport blocate în nămeți. Potrivit datelor colectate din subdiviziunile teritoriale au fost efectuate 32 acțiuni de deblocare a autoturismelor pe tronsoane de drum din mai multe raioane ale țării. Printre mijloacele de transport deblocate au fost și 6 ambulanțe solicitate pentru ajutor.

Astfel, salvatorii au intervenit în Rezina, Șoldănești, Ungheni, Dubăsari, Hâncești, UTA Găgăuzia, Edineț, Anenii Noi, Ialoveni, Nisporeni, Criuleni, Telenești, Cahul, Căușeni și municipiul Chișinău. Cele mai multe acțiuni de deblocare a autoturismelor și camioanelor au fost înregistrate în apropierea localităților Mereșeni și Fundul Galbenei din raionul Hâncești.

Pe parcursul nopții Inspectoratul General pentru Situații de Urgență în comun cu Poliția Națională a format un comandament de monitorizare a tuturor porțiunilor de drum dificile. Traseele inspectate de către angajații MAI au fost pe drumurile Chișinău – Anenii Noi – Căușeni – Ștefan Vodă, Chișinău – Leușeni, Traseul R3 M3 Zona de Sud.

Potrivit informației furnizate de Administrația de Stat a Drumurilor, la lucrările de curățare au fost implicate 319 unități de tehnică și 621 de persoane, care au împrăștiat 3.063 tone de material antiderapant.

La lucrările de prevenire și lichidare a consecințelor situațiilor excepționale pe parcursul nopții ai fost antrenați 680 salvatori și pompieri, dar și peste 500 de polițiști.

Oamenii sunt rugați în continuare să asculte mesajele autorităților, iar în situații de risc să apeleze serviciile 901, 902 și 903.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...