Sancţiunile au impact mai mare asupra industriei ţiţeiului din Rusia decât scăderea preţului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Sancţiunile şi impactul acestora asupra finanţării companiilor petroliere din Rusia reprezintă un pericol mai mare pentru industria ţiţeiului din această ţară decât scăderea preţurilor, potrivit unei analize a Fitch Ratings.

Testele de stres efectuate de agenţia de evaluare financiară arată că profilurile de creditare ale companiilor petroliere din Rusia pot rezista unui preţ de 55 de dolari pe baril timp de mai mulţi ani, dar dacă accesul la finanţare nu se va îmbunătăţi, iar restricţiile de export vor continua, atunci producătorii nu vor putea face investiţiile necesare pentru menţinerea producţiei.

Sancţiunile au eliminat practic accesul tuturor companiilor ruseşti de petrol şi gaze pe pieţele de capital occidentale, nu doar al celor direct vizate.

Băncile ruseşti pot oferi unele lichidităţi, dar sunt dependente de stat şi de banca centrală a Rusiei pentru finanţare şi capital. Este probabil ca băncile ruseşti să rostogolească datoriile companiilor, dar este improbabil să ofere noi fonduri.

Unele companii au solicitat totodată finanţare de la fondul suveran al Rusiei, pentru co-finanţarea unor proiecte. O parte din aceste cereri au fost aprobate, iar Fitch anticipează că guvernul de la Moscova va aproba cel puţin unele dintre celelalte solicitări, cu toate că amploarea proiectelor ar putea fi restrânsă. De asemenea, Fitch anticipează mai multe acorduri de finanţare cu bănci chineze şi posibil mai multe investiţii străine directe din partea companiilor din China.

Agenţia nu se aşteaptă ca sancţiunile care interzic transferul de tehnologie şi echipamente către Rusia să aibă un impact semnificativ asupra producţiei de petrol şi gaze a ţării, pe termen scurt. Dacă situaţia va continua, producţia de petrol poate fi afectată, pe termen mediu.

Declinul puternic al cotaţiilor petrolului subminează viabilitatea unor proiecte costisitoare, dificile din punct de vedere tehnic, şi va afecta fluxurile de capital, ceea ce va duce la scăderea investiţiilor. Impactul scăderii preţurilor a fost totuşi atenuat de deprecierea cu 40% a rublei, prin reducerea costurilor, se arată în analiza Fitch.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...