S-a autodenunțat, primind 12 ani de închisoare pentru omor, după ce victima îl „teroriza” în somn

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un tânăr de 24 de ani, originar din capitală, s-a autodenunțat pentru omorul unui coleg de muncă, fiind condamnat la ani grei de închisoare, după ce victima îl „teroriza” în somn. Deși era pe calea de a scăpa de pedeapsă, tânărul s-a prezentat benevol organului de anchetă, motivând că „decedatul îi apare în somn și nu mai poate trăi cu astfel de povară”.

Potrivit Procuraturii din Hînceşti, în martie 2016, inculpatul, aflându-se pe teritoriul unei stâne din satul Logăneşti, la care muncea și fiind sub influența alcoolului s-a luat la ceartă cu un coleg. Agresorul a lovit victima cu o bucată de lemn, iar în urma leziunilor cauzate, aceasta a decedat la scurt timp în spital.

În cadrul acțiunilor de urmărire penală, procurorii au luat în calcul mai multe versiuni ale celor întâmplate, inclusiv cea bazată pe declarațiile unui martor, precum că victima ar fi căzut de la înălțime. Versiunea dată a fost confirmată și de medicii legiști, care au concluzionat că leziunile cauzate victimei ar fi putut fi rezultatul căderii de la înălțime.

Procurorii au insistat însă pe versiunea omorului, iar la scurt timp inculpatul s-a prezentat benevol oamenilor legii, autodenunțându-se.

Pentru comiterea infracțiunii imputate, inculpatul, în vârstă de 24 de ani, a fost condamnat la 12 ani de detenție în penitenciar de tip închis.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...