Rusia vrea să construiască cea mai mare biserică ortodoxă din lume

by D M
Distribuiti mai departe...

Un influent lider „spiritual” din Rusia intenţionează să construiască cea mai mare biserică din Rusia centrală, și, totodată, din lume, potrivit The Moscow TimesEdificiul, care ar urma să aibă 25 de etaje, va fi construit pe locul unde există acum o mânăstire de femei în regiunea Sverdlodvsk şi va putea găzdui 37,000 de pelerini, conform Digi24.

Biserica Sfânta Sofia, cu o înâlțime de 77 de metri, va deveni un avanpost dar şi cea mai mare biserică ortodoxă din lume”, a spus Zhanna Ryabtseva, un manager regional al mişcării Frontul Poporului Rus, o organizaţie pro-guvernamentală. „Construcţia primului stilobat va începe în 2020”, a mai spus ea.

Persoana din spatele întregului proiect ar fi părintele Sergei, liderul discret al mânăstirii pe locul căreia urmează să fie ridicată catedrala. Sergei este duhovnicul mai multor personaje importante din viaţa politică a Rusiei, inclusiv fosta procuroare general a Crimeei, Natalia Poklonskaya.

Întrebată când va fi finalizat edificiul, Ryabtseva a spus că „totul se află în mâinile lui Dumnezeu”. Ea nu i-a identificat nici pe principalii investitori spunând despre ei doar că sunt „copiii spirituali ai părintelui Sergei”.

Mai mulţi investitori chinezi vor co-finanţa construcţia catedralei, potrivit sursei citate. 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.