Rusia va construi o centrală nucleară în Egipt de 21 miliarde de dolari

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia şi Egipt au semnat un contract pentru construirea primei centrale nucleare egiptene. Acordul s-a parafat cu ocazia vizitei la Cairo a preşedintelui rus Vladimir Putin, scrie Deutsche Welle.

Liderul rus a spus că Rusia este dispusă şi să reia zborurile directe către Egipt. Centrala nucleară va avea patru reactoare de 1.200 de megawaţi şi va fi construită în Dabaa, pe coasta Mediteranei.

Din partea Rusiei, contractul a fost semnat de preşedintele companiei nucleare Rosatom, Alexei Likhachev. Rosatom a evaluat costurile la 21 de miliarde de dolari şi a dat ca termen de finalizare 2028-2029.

În 2015, guvernele celor două ţări au semnat un acord iniţial pentru construirea centralei, Rusia oferind un împrumut pentru acoperirea costurilor de construcţie.

Rusia extinde şi singura centrală nucleară a Ungariei, de la Paks, proiect la care va contribui cu un credit de zece miliarde de euro.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...