Rusia şi Turcia reiau cooperarea militară şi antiteroristă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia şi Turcia au decis vineri să-şi reia cooperarea antiteroristă şi militară odată cu iniţierea procesului de normalizare a relaţiilor bilaterale, care au avut de suferit după doborârea de către antiaeriana turcă a unui avion rus de bombardament la frontiera siriano-turcă pe 24 noiembrie 2015.

Înţelegerea a fost convenită de şefii diplomaţiilor din cele două ţări, Serghei Lavrov şi Mevlut Cavusoglu, care s-au întâlnit în staţiunea rusă Soci şi au iniţiat acolo o nouă etapă în urmărirea obiectivelor comune ale luptei împotriva jihadiştilor din Siria.

Lavrov, care anterior a acuzat în mod repetat Ankara că furnizează arme, bani şi combatanţi teroriştilor din grupările Statul Islamic (SI) şi Frontul al-Nusra, a subliniat vineri că Rusia va insista asupra acestui aspect în dialogul ei reînnoit cu Turcia. „Cred că putem discuta inclusiv teme mai complexe, chiar şi obiectivul de a împiedica folosirea teritoriului turc în susţinerea organizaţiilor teroriste din Siria”, a declarat ministrul rus de externe.

„Rusia şi Turcia au interesul ca opoziţia patriotică (siriană), care din diferite motive se află în teritoriile controlate de terorişti, să-şi retragă unităţile de acolo. În caz contrar, vor fi considerate complice ale SI şi al-Nusra. Şi în această chestiune am ajuns la un acord cu ministrul Cavusoglu”, a indicat Lavrov în timpul conferinţei de presă comune cu omologul său turc. Şeful diplomaţiei ruse a mai menţionat că Turcia este „întru totul de acord” că Statele Unite trebuie să-şi oblige aliaţii din cadrul opoziţiei siriene să se retragă de pe poziţiile pe care le ocupă împreună cu jihadiştii.

Există totuşi o chestiune în care Turcia nu a cedat deloc, şi anume abordarea faţă de kurzii care la rândul lor luptă împotriva SI, dar pe care Ankara îi consideră terorişti şi nu acceptă ca ei să primească un loc între opozanţii sirieni la negocierile cu autorităţile siriene.

„Pentru noi, miliţiile populare de autoapărare (kurdo-siriene) sunt teroriste. Iar responsabilii ultimelor două atentate din Turcia provin din Siria, din taberele miliţiilor populare de autoapărare. Nu vedem nicio diferenţă între ele şi Partidul Muncitorilor din Kurdistan”, a subliniat Cavusoglu.

Dar în pofida tuturor diferenţelor, care par să fie acum puse pe un plan secund în contextul eforturilor de reluare a relaţiilor economice, Moscova şi Ankara au convenit să-şi reia coordonarea militară în Siria, unde Rusia sprijină cu aviaţia operaţiunile terestre ale armatei preşedintelui Bashar al-Assad, iar Turcia participă la coaliţia antijihadistă condusă de SUA.

Între timp, turiştii ruşi au început să-şi facă bagajele pentru a pleca în vacanţe pe plajele turce, după ce Moscova a ridicat joi restricţiile privind turismul în relaţia cu Turcia, care au constat în interzicerea zborurilor charter către Turcia şi a comercializării pachetelor turistice pentru destinaţii din această ţară, vizitată în anul 2014 de circa 4,5 milioane de turişti ruşi. De altfel, turoperatorii ruşi nu au întârziat să pună în vânzare pachete turistice, iar companiile aeriene au anunţat reluarea de săptămâna viitoare a charterelor către Turcia.

Vladimir Putin a cerut guvernului rus să pregătească măsuri pentru normalizarea deplină a relaţiilor dintre Rusia şi Turcia, în urma unei convorbiri telefonice avute miercuri cu omologul său turc Recep Tayyip Erdogan, prima discuţie dintre cei doi lideri după doborârea avionului militar rus. Ei au convenit de asemenea să studieze posibilitatea de a avea un summit bilateral pentru a discuta în detaliu despre relaţiile dintre cele două ţări, care au fost practic îngheţate după incidentul din noiembrie. Această convorbire a avut loc a doua zi după atacurile teroriste de pe aeroportul Ataturk din Istanbul, soldate cu 43 de morţi şi 239 de răniţi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...