Rusia ignoră rezoluția APCE și declară că nu-și va schimba politica externă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Alexei Pușkov, șeful delegaţiei ruse din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), a declarat că Moscova nu intenţionează să-şi schimbe politica externă doar din cauza rezoluţiilor APCE, prin care a fost condamnată miercuri „anexarea ilegală a Crimeei” de către Rusia.

„Încălcarea dreptului internaţional – o caracteristică a politicii internaţionale. De rezoluţii s-au ocupat doar 30 de state care intră în componenţa acestei organizaţii plină de evlavie. Iar dacă ei au adoptat o rezoluţie prin care ne îndeamnă la ceva, nu înseamnă că noi ne vom schimba politica externă”, a afirmat Puşkov, citat de Ria Novosti.

Citește și: APCE votează astăzi posibila suspendare a dreptului de vot al delegației Federației Ruse

Totodată, reprezentanții ruși la APCE au continuat să acuze noua putere de la Kiev, pe care au catalogat-o drept una ce ”promovează o ideologie nazistă”. Leonid Sluțki, preşedintele Comitetului pentru probleme CSI şi relaţii cu diaspora din cadrul Dumei de Stat a mai adăugat că ”este inacceptabil pentru o Europă contemporană un asemenea fapt”.

Sluțki și-a continuat tirul și în adresa APCE, declarând că rezoluția ar reprezintă o dovadă a „standardelor duble ale Consiliului Europei” şi nu a fost scris la Strasbourg. „Nu m-aş mira, dacă l-au scris la Washington”, a adăugat acesta.

Amintim că, miercuri, Adunarea Parlamentară a consiliului Europei a adoptat o rezoluție prin care a condamnat anexarea Crimeei de către Rusia, deputații APCE avertizând în legătura cu acțiunile destabilizatoare ale Rusiei în Ucraina, precum și amenințările în adresa Republicii Moldova și a statelor baltice.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...