Rusia avertizează SUA: Nu cumva să înarmați Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Moscova reacționează la vizita vicepreședintelui american Joe Biden, care a mers la Kiev pentru discuții privind un ajutor militar acordat Ucrainei.

Rusia a avertizat SUA să nu înceapă înarmarea forțelor ucrainene care se luptă cu separatiștii ruși din estul Ucrainei, cu câteva ore înainte ca vicepreședintele Joe Biden să sosească la Kiev, scrie The Guardian.

Purtătorul de cuvânt al ministerului rus al Afacerilor Externe, Alexander Lukasevici, a declarat la Moscova că sugestia unui oficial american cum că Washingtonul ar trebui să se gândească la înarmarea Ucrainei, „a trimis un semnal serios”.

Lukasevici a avertizat împotriva unor „schimbări majore în politica SUA față de conflictul din Ucraina”. „Acest lucru ar reprezenta o încălcare directă a acordurilor încheiate, inclusiv a celor la care au participat Statele Unite”.

Totul a pornit de la declarația purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat din Washington, Jeffrey Rathke, care a spus că SUA continuă să analizeze „cum să sprijine cel mai bine Ucraina” și că „nimic nu este lăsat pe dinafara opțiunilor”, inclusiv „ajutorul militar”.

„Cred că dacă vorbim despre destabilizare, trebuie să începem cu acțiunile Rusiei și de separatiștii sprijiniți de Rusia”, a spus Rathke. Numărul doi din ierarhia Departamentului de Stat, Anthony Blinken, a dat miercuri o declarație asemănătoare în față Congresului.

„Cred că, având în vedere încălcările grave ale acordului de pace de către Rusia, singurul lucru pe care îl putem face pentru ca ei să se gândească de două ori înainte și să îi împiedicăm de la alte acțiuni este să întărim capacitatea forțelor ucrainene, cărora să le furnizăm echipament militar defensiv”, a spus Blinken.

Blinken a adăugat că e sigur că aceste aspecte vor fi discutate în întâlnirea pe care Joe Biden o va avea cu oficialii de la Kiev. Ucraina l-a acuzat pe Vladimir Putin că îi tratează teritoriul ca pe un teren de joacă”, și că încearcă să declanșeze un război pe scară largă care ar putea deveni o amenințare și mai mare pentru țările NATO.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...