Rusia a pierdut 100 de miliarde de dolari din cauza implicării în Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Sancțiunile instituite de Uniunea Europeană și SUA împotriva Rusiei pentru rolul acesteia în criza ucraineană, au avut mai degrabă până în prezent un caracter simbolic, dar chiar și așa au condus la un exod de capital de 100 de miliarde de dolari din Rusia, a declarat unul din liderii opoziției ruse, Boris Nemțov, fost vicepremier sub președinția defunctului președinte Boris Elțin, într-un interviu acordat luni postului de televiziune Ukraina.

„Acestea (sancțiunile) i-au lovit dureros pe prietenii lui Putin, miliardari-oligarhi, provocând în jurul său o stare de nervozitate. Cu toate acestea, ele au afectat doar indirect economia rusă”, a afirmat Nemțov, explicând că, în special, s-a observat un exod de capital străin din Rusia.

Potrivit experților, peste 100 de miliarde de dolari „au imigrat” din Rusia în prima jumătate a acestui an.

„Este foarte rău, pentru că aceasta duce la criză economică, recesiune, deficite bugetare. La nivel regional — la un deficit bugetar acut: nu mai sunt bani de medicamente compensate pentru pacienții grav bolnavi, nu se mai construiesc autostrăzi, clădirile de locuit nu mai pot fi renovate. Cresc tarifele și prețurile. Și acesta este rezultatul simbolic al sancțiunilor”, a indicat Nemțov, unul dintre cei mai vocali lideri ai opoziției ruse.

În opinia sa, Occidentul ar trebui să instituie sancțiuni severe nu împotriva concernului de gaze Gazprom sau companiei de petrol Rosneft, chiar dacă la conducerea celor două societăți se află „oamenii președintelui”, ci împotriva sistemului bancar al lui Putin.

„Eu cred că Europa nu va institui niciodată sancțiuni împotriva sistemului bancar al președintelui rus. Aceste sancțiuni ar putea fi aplicate de către Statele Unite ale Americii, în cazul în care Putin va ordona armatei ruse să treacă granița cu Ucraina”, a opinat acesta.

Într-un interviu acordat publicației germane Frankfurter Allgemeine, Boris Nemțov a spus că milițiile separatiste din Ucraina au așteptat un ajutor mai mare decât primesc acum din partea lui Vladimir Putin. Ei l-ar considera deja drept trădător pe președintele rus.

Liderul opoziției ruse avertizează în acest interviu, preluat luni de numeroase media ruse, că rebelii nemulțumiți din estul Ucrainei, care sunt invitați acum să depună armele și să se predea sau să părăsească teritoriul ucrainean, ar putea să ajungă la Moscova și acțiunile lor ar putea fi o amenințare pentru Putin personal.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...