Rusia a interzis importul a 40 de tone de prune și poamă din Moldova

by redact
Distribuiti mai departe...

Rusia a interzis importul a 40 de tone de prune și poamă din Moldova.

Potrivit Serviciului Federal de Supraveghere Veterinară și Fitosanitară al Federației Ruse (Rosselkhoznadzor), la punctul de control multilateral Novîe Iurkovici, în rezultatul controlului produselor de cultură importate, Administrația Rosselkhoznadzor din Regiunile Briansk și Smolensk a interzis importul a peste 39 de tone de prune din Moldova.

La baza unei astfel de decizii a fost depistarea în loturile controlate a unor dăunători de carantină periculoși. Examinările efectuate de Laboratorul Veterinar Interregional Briansk din subordinea FSBI Rosselkhoznadzor, de asemenea, au confirmat infectarea a 19,93 tone de prune cu molia estică (Grapholitha molesta Busck) și a 19,8 tone de struguri – cu Halyomorpha halys Stal. 

Destinația acestor produselor supuse carantinei era orașul Moscova și regiunea Briansk. În conformitate cu legislația fitosanitară în vigoare, pentru a preveni pătrunderea și răspîndirea pe teritoriul Federației Ruse a dăunătorilor identificați, produsele au fost returnate exportatorului moldovean.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.