Rusia a exportat armament în valoare de două miliarde de dolari de la începutul anului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Rusia a exportat armament şi material militar în valoare de peste două miliarde de dolari de la începutul anului şi până în prezent, îndeplinindu-şi „planul anual” în proporţie de peste 15%, a declarat un oficial rus de rang înalt citat de agenţia Interfax în pagina electronică.

„Avem un plan de îndeplinit, iar acest plan se încadrează în volumul de anul trecut. Până în prezent am livrat armament în valoare de peste două miliarde de dolari, reprezentând peste 15% din plan”, a declarat Aleksandr Fomin, directorul Serviciului federal rus pentru coooperare militaro-tehnică, la Santiago, la Salonul internaţional FIDAE, care a fost deschis marţi şi durează până duminică.

Potrivit ultimului raport al Institutului internaţional de cercetare pentru pace din Stockholm (SIPRI), publicat la mijlocul lui martie, în perioada 2009-2013, Statele Unite, cu 29% din piaţa mondială, şi Rusia (27%) au fost principalele ţări exportatoare de armament, situându-se cu mult în faţa Germaniei (7%), Chinei (6%), Franţei (5%) şi Marii Britanii (4%)


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...