România: Crin Antonescu a demisionat din funcția de președinte al PNL

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Crin Antonescu, președintele Partidului Național-Liberal din România, și-a dat luni demisia din funcția de conducere a formațiunii, ca urmare a rezultatelor modeste obținute în cadrul alegerilor europarlamentare.

Alături de Antonescu a demisionat și întreaga conducere a partidului, urmând însă ca toți să-și exercite atribuțiile până la următorul congres al formațiunii.

Președintele demisionar al PNL-ului anunțase luni dimineață că își asumă eșecul de la euroalegeri și că se va ține de promisiunea făcută în timpul campaniei electorale, când a spus că va demisiona din conducere dacă partidul obține sub 20% la alegeri. PNL a obținut la europarlamentare sub 15%.

La ședința conducerii partidului unde au fost luate aceste decizii, a participat și Călin Popescu-Tăriceanu, care plecase din formațiune acum câteva luni, când PNL a decis să se retragă de la guvernare și implicit din Uniunea Social-Liberală. Conform presei române, Tăriceanu, care în prezent este președintele Senatului României, și-ar dori să candideze la funcția de președinte al Partidului.

Antonescu era președinte al partidului începând cu 20 martie 2009.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...