Reuters: Militarii ruşi părăsesc armata din cauza că sunt trimiși să lupte în Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Militari ruşi părăsesc armata din cauza conflictului din Ucraina, afirmă activişti în domeniul drepturilor omului şi unii dintre aceşti militari, ale căror declaraţii pun la îndoială poziţia Kremlinului, potrivit căruia nu au fost trimise trupe în ţara vecină, relatează Reuters.

Însă, potrivit agenţiei, probe ale faptului că ruşi luptă în Ucraina – echipament rusesc în estul ţării, mărturii ale familiilor unor militari şi unor ucraineni care susţin că au fost capturaţi de forţe aeropurtate ruse – sunt „abundente”. De asemenea, asociaţi ai lui Boris Nemţov, un critic al Kremlinului asasinat în februarie, urmează să publice în curând un raport prin care, afirmă ei, vor aduce noi dovezi despre prezenţa militarilor ruşi în Ucraina.

Cinci militari care au părăsit armata, dintre care doi spun că au preferat ca mai degrabă să facă acest lucru decât să lupte în Ucraina, şi-au povestit experienţele pentru Reuters, în acest material în execlusivitate.

Unul dintre ei, originar din Moscova, a declarat că a fost trimis anul trecut la exerciţii în sudul Rusiei, dar a ajuns în Ucraina, cu un convoi de vehicule blindate. „După ce am trecut frontiera, un locotenent-colonel ne-a spus că putem fi trimişi la închisoare dacă nu îndeplinim ordinele. Unii militari au refuzat să stea acolo”, a declarat bărbatul, care a făcut parte dintr-o unitate de elită din cadrul Diviziei de tancuri Kantemirovskaia. Reuters precizează că acesta şi-a spus numele, dar a solicitat protecţia anonimatului, temându-se de represalii.

 Fostul tanchist afirmă că a cunoscut doi militari care au refuzat să rămână acolo. „Au fost duşi undeva. Locotenent-colonelul a spus că au fost deschise anchete penale împotriva lor, dar, în realitate – noi i-am sunat după aceea – erau acasă. Tocmai demisionaseră”, spune el.

Preşedintele rus Vladimir Putin a dezminţit în mai multe rânduri că Moscova a trimis forţe să-i ajute pe rebelii din estul Ucrainei, unde confruntările armate continuă să facă victime, în pofida armistiţiului din februarie. Un purtător de cuvânt al lui Putin a luat în derâdere asemenea acuzaţii din partea NATO, unor guverne occidentale şi Kievului. Oficialii ruşi susţin că eventuali militari care luptă în Ucraina sunt „voluntari” şi-i ajută pe rebeli pentru că aşa doresc.

Foştii militari ruşi care au stat de vorbă cu Reuters, dar şi activiştii din domeniul drepturilor omului, declară că asupra militarilor cărora le era teamă că puteau fi trimişi în Ucraina s-au exercitat presiuni să meargă acolo.

Fostul tanchist originar din Moscova subliniază că el nu s-a fi dus voluntar în Ucraina. „Pentru ce? Nu este războiul nostru. Dacă trupele ar fi fost în mod oficial acolo, ar fi fost altă poveste”, a declarat el.

El afirmă că a fost trimis să lupte în Ucraina vara trecută şi a revenit în Rusia în septembrie, când au avut loc primele negocieri de pace. Echipajul din care a făcut parte a operat un tanc de tip T-72B3 modernizat, a precizat el. „(Când am ajuns înapoi în Rusia) am fost aliniaţi şi ni s-a spus că fiecare va primi o indemnizaţie zilnică, prime pentru lupte şi medalii”, a spus el, adăugând că militarii nu au primit primele la care se aşteptau. „Am decis să plecăm. Am fost 14″, spune el.

Numele a nouă militari care au părăsit Divizia Kantemirovskaia sunt meţionate într-un schimb de scrisori între Viktor Miskoveţ, şeful Departamentului pentru resurse umane din cadrul Districtului Militar de Vest, şi Valentina Melnikova, conducătoarea Alianţei Comitetelor Mamelor Soldaţilor, o asociaţie cu sediul la Moscova.

În aceste scrisori, la care Reuters precizează că a avut acces, activişti în domeniul drepturilor omului i-au cerut lui Miskoveţ să aprobe demisiile militarilor, dar oficialii au refuzat, a declarat unul dintre militarii respectivi pentru Reuters. Scrisorile nu menţionează Rusia. Militarii au părăsit armata pe 12 decembrie, potrivit unei scrisori semnate de Miskoveţ, scrie Reuters, care precizează că nici el şi nici adjunctul său nu au răspuns apelurilor telefonice ale agenţiei.

Trei militari din listă, contactaţi de Reuters, au confirmat că au părăsit armata recent, dar au refuzat să discute despre Ucraina. Un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării a refuzat să comenteze despre părăsirea armatei de către tanchişti sau trimiterea unităţii din care au făcut parte în Ucraina.

Stimulente financiare

În Rusia, toţi bărbaţii cu vârsta între 18 şi 27 de ani sunt obligaţi să efectueze 12 luni de serviciu militar, iar prin lege ei nu pot fi trimişi în străinătate. Însă, potrivit unor activişti în domeniul drepturilor omului, oficiali militari le promit stimulente financiare pentru a semna contracte ca militari profesionişti, iar ulterior exercită presiuni asupra lor să se ducă în Ucraina.

Liderul asociaţiei „Cetăţean. Armată. Drepturi”, Serghei Krivenko, membru al unei comisii pentru drepturile omului create de Kremlin, declară că unii comandanţi militari încearcă să găsească tot mai mulţi „voluntari” care să plece în Ucraina, „dar «voluntar» cu ghilimele, pentru că presiunile sunt dure”, afirmă el.

Potrivit lui Krivenko, comandanţii folosesc o abordare de tipul sancţiuni sau stimulente. Ei le oferă militarilor cu contract care vor să meargă în Ucraina recompense financiare importante. Dacă militarii refuză, li se cere să demisioneze, precizează el. „Nu poţi ancheta penal pe cineva că nu a urmat un ordin, pentru că ordinul nu există pe hârtie. Este exclusiv oral”, a spus acesta.

Începând din 2012, soldele militarilor au crescut, afirmă Krivenko, potrivit căruia aproximativ 30 de militari cu care s-a întâlnit la Murmansk i-au spus că au fost în Ucraina. „Acum primesc, 20.000, 30.000, 40.000 de ruble pe lună, în funcţie de grad. Unii primesc chiar 60.000 de ruble”, a declarat el pentru Reuters, care precizează că salariul mediu în Rusia este de 30.000 de ruble (580 de dolari). Reuters scrie că nu a putut verifica din surse independente afirmaţiile lui Krivenko.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...