Reținut pentru proxenetism cu o zi înainte de trimite două tinere în Italia. Acesta le promitea până la 2.000 de euro lunar pentru deservirea zilnică a 10-15 clienți

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un bărbat din Ungheni în vârstă de 42 de ani, membru al unui grup infracțional, a fost arestat pentru 30 de zile fiind suspectat de proxenetism. Acesta, împreună cu o moldoveancă, au format un grup specializat în organizarea practicării prostituției de către moldovence pe teritoriul Italiei.

Timp de o lună de documentare ofițerii Centrului pentru combaterea traficului de persoane al Inspectoratului Național de Investigații în comun cu procurorii Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale au stabilit că, bărbatul în complicitate cu femeia, care se află în Italia, au determinat două tinere de 22 și respectiv 23 de ani, domiciliate în zona de centru a țării, să practice prostituția în Italia, în schimbul sumei de 2.000 euro lunar. Zilnic, fetele urmau să deservească în jur de 10-15 clienți.

De asemenea, în urma acțiunilor de investigații s-a stabilit că suspecții și-au desfășurat activitatea ilegală mai bine de un an, timp în care au racolat în scopul practicării prostituției pe teritoriul Italiei mai multe tinere din Republica Moldova.

Pentru a ajunge la locul destinației, suspectul în complicitate cu femeia, au perfectat din surse financiare proprii actele tinerelor. Astfel, la 14 februarie curent, suspectul urma să le trimită la destinație cu microbuzul de pe ruta Chișinău-Italia, ultimele fiind așteptate de complicele bărbatului.

În urma descinderilor, la 13 februarie, la domiciliu, polițiștii l-au reținut pe bărbatul suspect. De asemenea, au fost depistate și tinerele care în dimineața zilei de 14 februarie, urmau pornească spre Italia. La fel, au fost depistate și ridicate mai multe documente probatorii de transferuri bănești efectuate din Italia de către complicele suspectului.

La 15 februarie curent, în privința suspectului a fost eliberat mandat de arest pe un termen de 30 de zile, iar în privința complicelui acestuia urmează a fi desfășurate toate acțiunile ce se impun în vederea reținerii acesteia.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru proxenetism, iar conform legislației în vigoare, persoanele culpabile se pedepsesc cu închisoare de la 4 la 7 ani.

Polițiștii continuă acțiunile operative de investigații, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor, persoanelor implicate în schema infracțională, identificarea altor tinere racolate, dar și în vederea identificării și confiscării mijloacelor bănești și altor bunuri obținute pe calea criminală.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...