Responsabil de la Inspecţia Muncii Căuşeni, acuzat de exploatarea ilegală prin muncă la Ştefan Vodă

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un inspector al Inspecţiei Teritoriale a Muncii Căuşeni va compărea în faţa magistraţilor sub acuzaţia de trafic de fiinţe umane în scop de exploatare prin muncă.

Potrivit probelor, în martie curent, învinuitul l-a angajat pe un bărbat la o fermă de vite pe care o administra, fără a încheia un contract de muncă cu acesta, anterior luându-i actul de identitate pe care nu i l-a restituit. În continuare, după ce a muncit aproximativ patru luni, victima a solicitat inculpatului să-i achite salariul. Primind refuz, bărbatul i-a comunicat angajatorului că pleacă de la fermă. Drept urmare, învinuitul i-a aplicat victimei multiple lovituri, cauzându-i leziuni corporale.

După cele întâmplate, bărbatul s-a adresat cu o plângere la Procuratură, în baza căreia a fost pornită o cauză penală.

Actualmente, angajatul Inspecţiei Teritoriale a Muncii Căuşeni are interdicţia de a părăsi localitatea, iar în caz că va fi recunoscut vinovat de cele incriminate, acesta riscă o pedeapsă de până la 15 ani de detenţie. Norma penală mai prevede şi privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...