Republica Moldova este gazda Taberei de Vară a Francofoniei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Republica Moldova găzduiește ediția 2016 a Taberei de vară Francofone, care se desfășoară în perioada 23-30 iulie curent la Vadul lui Vodă. La aceasta participă circa 45 de copii și cadre didactice din Albania, Armenia, Bulgaria, Macedonia, România și Moldova.

Tabăra Francofonă este o inițiativă destinată elevilor francofoni cu vârsta de cuprinsă între 16-19 ani și are drept scop susținerea și mobilizarea tinerilor francofoni, promovarea valorilor general umane, studierii limbii franceze și diseminării valorilor francofone prin dialog intercultural, muzică și artă.

Organizarea acestei tabere în Republica Moldova este prilejuită de aniversarea a 20 ani de la aderarea RM la Organizația Internațională a Francofoniei. Elevii participanți la tabără sunt învingători ai olimpiadelor internaționale și naționale la limba franceză. Delegația Republicii Moldova la eveniment este reprezentată de copii, învingători ai competițiilor naționale și internaționale din Chișinău, Sîngerei, Cahul, Rîșcani și Ungheni.

Agenda taberei include o multitudine de activități de creație, sportive, excursii, concerte, fapt ce va permite membrilor delegațiilor din alte țări să se familiarizeze cu cultura, limba și tradițiile Republica Moldova.

Partenerii Ministerului Educației în organizarea acestui eveniment sunt Biroul Regional francofon pentru Europa Centrală și de Est al Francofoniei (BRECO), Ambasada Republicii Franceze în Republica Moldova și Agenția Universitară a Francofoniei, Antena din Republica Moldova.

Ultimele două ediții ale Taberei Francofone au fost organizate în România (Buzău).


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...