Republica Moldova a sesizat organizațiile internaționale privind acțiunile Rusiei în cazul piloților moldoveni

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a sesizat mai multe organizații internaționale privind acțiunile inadmisibile ale Federației Ruse în cazul celor doi piloți moldoveni eliberați recent din prizonierat din Afganistan și transportați la Moscova.

În special în informația prezentată, se face referință la tergiversările autorităților ruse de a oferi accesul delegației Republicii Moldova către cetățenii moldoveni aflați la Moscova, precum și despre încălcarea prin acțiunile acesteia a normelor internaționale în vigoare, a convențiilor de la Viena privind dreptul diplomatic și consular, precum și a convenției consulare moldo-ruse.

Autoritățile moldovenești exprimându-și îngrijorarea cu referire la un asemenea comportament pe arena internațională, au solicitat sprijinul organizațiilor internaționale Oficiul Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, cabinetul Comisarului UE pentru Justiție, Consumatori, și Egalitate de Gen, Oficiul Central al Amnesty International și alte instituții, în vederea aducerii situației piloților moldoveni ținuți la Moscova în albia legalității și conformității cu dreptul internațional.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...