În condițiile situației tot mai grave din Ucraina, când parcă devine o problemă de timp până ce Moscova va trimite ”trupe pacificatoare” în estul țării vecine, atât în presa occidentală cât și în cea din estul Europei se pune în discuție tot mai mult subiectul repetării scenariului ucrainean și în Republica Moldova.
Moscova întotdeauna a întreținut focarele de instabilitate în fostele state sovietice, punând gaz pe foc de fiecare dată când aceste țări au avut încercări mai mult sau mai puțin timide de a se rupe de influența Kremlinului. Am evocat și în alte rânduri exemplul Georgiei, din 2008, sau cele ale Armeniei și Ucrainei, din 2013. Armenia a fost redusă la tăcere foarte rapid, însă cu Ucraina situația e cu totul alta, 45 de milioane de locuitori, mulți dintre ei locuind la câteva zeci sau sute de km de state mult mai prospere din UE, precum Polonia, Slovacia, Ungaria sau România sunt mult mai greu de redus la tăcere.
Repetarea unui scenariu similar cu cel ucrainean? Foarte posibil
Tot mai multă lume își exprimă îngrijorarea în legătură cu posibilitatea repetării unui scenariu ucrainean în Republica Moldova. Oricât de paradoxal ar părea, îngrijorările până acum au venit mult mai mult de la București, Washington, Bruxelles, Varșovia sau chiar Sofia, decât de la Chișinău.
Politicienii de pe malurile Bâcului sunt mult mai prinși de febra pre-electorală, pozele prin centrul capitalei și discursurile populiste fiind la ordinea zilei. Practic nici nu ne-a mai scandalizat, nici măcar mirat, faptul că nimeni din conducerea de la vârf de la noi nu a comentat în niciun fel informațiile precum că violențele din Odesa au fost posibile din cauza faptului că diversioniștii ruși au aterizat liber la Tiraspol, unde au pus la cale provocările din orașul port la Marea Neagră.
Dacă tot cei de prin Guvern și Parlament au pretenția că Transnistria e a Republicii Moldova și se tem tare să nu o piardă, poate își asumă și responsabilitatea pentru ce se întâmplă acolo. Sau măcar să explice cum este posibil ca mii de militari și FSB-iști ruși să aterizeze liber la Chișinău după care să se deplaseze la Tiraspol?
Și dacă au reușit indivizii ăștia să ajungă în Odesa și să provoace acele tragedii, atunci cât de greu le va fi să repete același scenariu la Bălți, Comrat, Cahul sau chiar Chișinău? Pentru că, în fond, ce diferențe sunt între Comrat și Kramatorsk, Bălți și Slaviansk sau chiar Chișinău și Donețk?
În cazul Comratului s-a văzut și la acel așa-zis referendum cât de multă dragoste pentru ”mama Rusia” zace în autonomie. La Bălți e de ajuns să meargă 2-300 de ”oameni în verde” de la Tiraspol și să avem și-acolo vreun Slaviansk. Deja rețeaua de socializare Odnoklasniki colcăie cu mesaje care îndeamnă la alipirea la Federația Rusă și înarmări pentru a lupta cu ”fasciștii”.
Apoi să nu uităm de gloata de așa-ziși politicieni, în frunte cu Dodon, care s-ar duce și-a săruta ciubota provocatorului rus încă de la primul pas făcut pe teritoriul Moldovei.
Repetarea unui scenariu ucrainean în Moldova se poate face extrem de ușor. E de ajuns să-și dorească Putin acest lucru și drogul separatismului adus de provocatorii din Tiraspol s-ar răspândi cu repeziciune de la Naslavcea la Giurgiulești.
Ucrainenii luptă cu prețul sângelui să oprească manipularea, ”pro-europenii” de la Chișinău fac bani pe seama ei
Ieri, după lupte îndelungate, forțele armate ucrainene au preluat controlul turnului de televiziune din Kramatorsk, posturile de televiziune autohtone emițând din nou după ce separatiștii le înlocuiseră cu Rossia 24, NTV și Pervâi Kanal. După cum bine știm, aceste posturi au fost interzise prin lege încă din luna martie în Ucraina.
La noi, doi dintre liderii coaliției așa-zis pro-europene, Lucinschi și Plahotniuc, fac bani groși tocmai pe seama NTV și Pervâi Kanal, ale căror porcării manipulative au grijă să le aducă în fiecare casă din țară. Nu că sistarea emiterii acestor portavoci ale lui Putin ar mai conta prea mult în contextul situației actuale, creierele moldovenilor sunt spălate îndeajuns. Totuși, de undeva trebuie să începem. Să încetăm această auto-sabotare pe care o tot practicăm de mai bine de 20 de ani.
Pentru că atât în Ucraina, cât și în Republica Moldova, dacă se punea capăt manipulării ruse prin intermediul mass-media măcar acum 10 ani, cu siguranță aceste țări erau acum mult mai dezvoltate și mai apropiate de UE. Dar despre acest lucru am mai vorbit de atâtea ori și cu siguranță voi mai vorbi.
Șansa noastră? Ca Putin să fie oprit în Ucraina
Spuneam și acum două săptămâni că Putin nu are niciun interes să anexeze estul Ucrainei. Cel mai mult își dorește destabilizări în țara vecină. Destabilizări pe care, iată, le orchestrează cu o măiestrie machiavelică în aceste zile. Singurul său scop e federalizarea Ucrainei, fapt care ar bloca total accesul Kievului spre Europa.
Iar același scenariu și-l dorește Putin repetat și la Chișinău. Și după cum am spus și mai sus, i-ar fi foarte ușor să-l pună în aplicare. Singura noastră șansă e fermitatea Europei și a Washingtonului. Dacă în continuare vor da dovadă de aceeași apatie, mi-e foarte frică de apariția vreunui Slaviansk la Bălți sau Comrat în preajma semnării acordului de Asociere și o agravare a situației în preajma alegerilor parlamentare din toamnă.
Puterea de la Chișinău și-a demonstrat ineficiența atunci când i-a permis lui Rogozin să-și bată joc de noi la 9 mai 2013, atunci când a permis diversioniștilor ruși să meargă la Tiraspol și și-o va dovedi din nou joi sau vineri, când același Rogozin va merge la Tiraspol via aeroportul Chișinău, iar Guvernul nostru îi va asigura o primire pe cinste.
În 2014 am ajuns să fim la mâna altora. Ne mai pot ajuta Bucureștiul, Bruxelles-ul și Washington-ul . Pentru a beneficia însă de acest ajutor trebuie să demonstrăm că-l și merităm.
Deocamdată, demonstrăm tocmai contrariul. Pentru că promovăm manipularea lui Putin prin presă, pentru că le permitem FSB-iștilor să aterizeze la Chișinău și apoi să meargă la Tiraspol, pentru că-l vom primi pe aeroport pe Rogozin pe 8 sau 9 mai și pentru că…, și mai grav, le-am dat rușilor și aeroportul și Banca de Economii.
Iar politicienii de pe Bâc nu dau deloc semne că ar dori să se oprească…
Alex Cozer