Remorcă dată în căutare de Interpol, luată cu împrumut de un moldovean pentru a-și transporta lucrurile în țară. A ajuns până la frontieră

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un conațional a luat cu împrumut o remorcă pentru a-și transporta din lucrurile personale în țară, însă la frontieră a fost descoperit că circulă cu vehiculul dat în căutare pe INTERPOL. Polițiștii de frontieră au dispus reținerea remorcii până la definitivarea cercetărilor și elucidarea circumstanțelor pe caz.

Cazul a fost înregistrat în dimineața zilei de azi, 15 mai, când în punctul de trecere Leușeni s-a apropiat la linia de control, pentru formalitățile de trecere a frontierei la intrarea în Republica Moldova, un autoturism ce tracta o remorcă de model Coch, înmatriculată în Germania. Mijlocul de transport era condus de un chișinăuian de 35 de ani.

În timpul verificării documentelor înmânate de șofer, polițiștii de frontieră au fost alertați de consemnul apărut în baza de date. Conform informațiilor O.I.P.C. INTERPOL remorca era dată în căutare internațională de autoritățile germane.

În declarații, cetățeanul moldovean nu a putut explica cele depistate din considerentul că remorca nu-i aparține, fiind împrumutată de la un prieten pentru o activitate personală.

Remorca a fost indisponibilizată pe teritoriul punctului de trecere Leușeni.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...