Remorcă cu seria caroseriei modificată ilegal şi o altă plăcuţă de înmatriculare, reţinută de poliţiştii de la Sculeni

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Polițiștii de frontieră din punctul de trecere „Sculeni” au reținut o remorcă care avea modificat numărul de identificare a şasiului. Mai mult, cercetările minuțioase au scos la iveală faptul că este aplicată altă plăcuță de înmatriculare. Cazul a fost înregistrat ieri, 10 august, în timpul controlului unui microbuz de rută ocazională Moldova-Elveția.

Pentru efectuarea formalităților de trecere a frontierei, pe sensul de ieșire din țară s-a prezentat un cetățean moldovean de 28 de ani, la volanul unui microbuz cu remorcă de model TANO. Tânărul era angajat în calitate de șofer la o companie turistică și transporta pasageri în Uniunea Europeană. În cadrul controlului de frontieră, comportamentul șoferului, dar și lipsa unei declarații clare vizavi de destinația remorcii, au dat de bănuit polițiștilor de frontieră despre existența unor nereguli.

Urmare, polițiștii de frontieră au constatat că numărul certificatului de înregistrare pentru remorcă nu coincidea cu numărul caroseriei.

Șoferul a declarat că nu cunoaște despre cele depistate, el fiind contactat de reprezentanții firmei care i-au solicitat transportarea remorcii peste frontieră.

În consecință, remorca a fost reținută și indisponibilizată pe teritoriul Sectorului Poliției de Frontieră „Sculeni” până la elucidarea tuturor circumstanțelor. Microbuzul cu pasageri la bord și-a continuat drumul, fiind autorizată traversarea frontierei de stat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...