Referendum în Azerbaidjan pentru extinderea puterilor prezidențiale

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Azerbaidjanul organizează luni un referendum contestat de opoziţie şi de organizaţiile de apărare a drepturilor omului în cadrul căruia cetăţenii sunt chemaţi să se pronunţe asupra unei modificări a Constituţiei care ar urma să acorde puteri sporite preşedintelui Ilham Aliev, transmite AFP, potrivit agerpres.ro.

Amendamentele, care au fost deja aprobate de Curtea Constituţională, ar urma să extindă mandatul prezidenţial la şapte ani, de la cinci ani în prezent, şi să creeze posturile de prim-vicepreşedinte şi vicepreşedinte.

Grupuri de opoziţie au organizat proteste înainte de desfăşurarea referendumului, denunţând încercările preşedintelui Aliev de a menţine controlul familiei sale asupra acestei foste republici sovietice din Caucaz bogată în petrol.

Amendamentele propuse ar bulversa profund echilibrul puterilor, oferind atribuţii ‘fără precedent’ lui Ilham Aliev, şi-a exprimat îngrijorarea Comisia de la Veneţia, organ consultativ de experţi constituţionalişti al Consiliului Europei.

Amnesty International a transmis la rândul său că „amendamentele vor duce la încălcări ale libertăţii de asociere” şi a denunţat „arestările şi intimidările” din campania pentru referendum.

Dacă modificările vor fi adoptate, prim-vicepreşedintele va deveni al doilea cel mai important om din stat, în locul prim-ministrului. Preşedintele va putea convoca de asemenea când va dori alegeri anticipate.

Preşedintele Ilham Aliev, 54 ani, conduce Azerbaidjanul cu o mână de fier de la decesul în 2003 al tatălui său Haidar, aflat el însuşi la conducerea ţării din 1993.

El va putea să candideze la un număr nelimitat de mandate, în urma unui referendum contestat din 2009 care a suprimat limita de două mandate consecutive.

Organizaţiile de apărare a drepturilor omului denunţă cu regularitate regimul preşedintelui Ilham Aliev, orice mişcare de contestare declanşând imediat, conform ONG-urilor, o reacţie severă din partea autorităţilor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...