Reconstrucția Muzeului din Rio de Janeiro, distrus de flăcări, ar putea dura zece ani

Reconstrucția Muzeului din Rio de Janeiro, distrus de flăcări, ar putea dura zece ani

Reconstrucția Muzeului Național al Braziliei, distrus de flăcări acum trei săptămâni împreună cu mare parte din valoroasele colecții pe care le adăpostea, ar putea dura zece ani, estimează UNESCO, potrivit dpa.

Agenţia culturală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a realizat această estimare pe baza unor comparaţii cu situaţii similare, a spus reprezentanta UNESCO Marlova Jovchelovitch Noleto.

Muzeul Naţional, cel mai vechi din Brazilia, adăpostea unele dintre cele mai importante colecţii geologice, botanice, paleontologice şi arheologice din America de Sud. Expunea artefacte din regiune, precum şi mumii egiptene, statui greceşti şi obiecte care au aparţinut etruscilor.

Administraţia muzeului estimează că circa 90% din cele aproximativ 20 de milioane de exponate au fost distruse.

În anii de dinaintea incendiului, instituţia s-a confruntat cu proteste pe fondul reducerilor de fonduri şi a unor acuzaţii de incompetenţă.

„Este vorba de mai mulţi ani de muncă. În acest moment, nu există o soluţie magică pentru reconstruirea muzeului în câteva luni”, a spus Jovchelovitch Noleto, citat de agenţia de presă naţională din Brazilia.

UNESCO s-a implicat în efortul de salvare a unei părţi din colecţii.

0