Real Madrid a pus ochii pe noua perlă a Borussiei Dortmund: „E ca Maradona”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Ousmane Dembele este fără doar și poate noua senzație a Borussiei Dortmund! Achiziționat de la Rennes, în această vară, pentru 15 milioane de euro, francezul a impresionat mai ales în meciul cu Real Madrid (2-2), când a destabilizat apărarea ibericilor cu viteza și tehnica sa incredibilă.

La doar 19 ani, Dembele a intrat deja în vizorul lui Real Madrid după meciul direct, iar spaniolii de la Marca l-au comparat pe acesta cu legendarul Diego Armando Maradona.

Ousmane Dembele a fost titular indiscutabil în sezonul trecut la Rennes și a marcat 12 goluri în Ligue 1, iar la Dortmund a bifat deja 5 meciuri în Bundesliga și a marcat o dată, în victoria clară de la Wolfsburg, scor 5-1.

Impresionați și de un puști al lui Bayern

Real a început să se orienteze spre tinerele talente, iar madrilenii monitorizează și un puști al lui Bayern, pe lângă interesul pentru Dembele. Este vorba de Timothy Tillmann, mijlocașul de 17 ani al bavarezilor. Acesta a evoluat în ultima etapă de UEFA Youth League, marcând un gol chiar la Madrid, în victoria lui Bayern cu Atletico, scor 3-1.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...