Reacția Moscovei la faptul că militarii ruşi din Transnistria nu vor mai putea tranzita Ucraina

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Denunțarea Acordului privind tranzitul prin teritoriul Ucrainei a forţelor militare rusești, temporar staţionate pe teritoriul Republicii Moldova subminează relațiile militare și destabilizează situația din regiunea transnistreană, comentează prim-vicepreședintele Comitetului pentru relații internaționale a Dumei de Stat, Leonid Kalașnikov, o lege în acest sens adoptată de Rada Supremă de la Kiev.

„Acest denunț al Ucrainei subminează relațiile militare cu Rusia, pe care deja nu le are, dar este o tactică de declanșarea a unui alt conflict, pe care puțini îl pot înțelege. Cum să ajungă pacificatorii ruși în Transnistria, acolo unde oamenii nu au nici arme și nici muniții pentru a se apăra?”, spune Kalașnikov, citat de RIA Novosti.

Potrivit lui, astăzi, de fapt, Transnistria a devenit o „cetate izolată” așa cum Republica Moldova și Ucraina „aderă la Uniunea Europeană” și, din punct de vedere economic, „strangulează regiunea”.

Amintim că Rada Supremă de la Kiev a adoptat legea cu privire la denunțarea Acordului privind tranzitul prin teritoriul Ucrainei a forţelor militare rusești, temporar staţionate pe teritoriul Republicii Moldova. Astfel, așa-zisele forțe de menținere a păcii rusești din Transnistria nu vor mai putea tranzita Ucraina.

Socilitarea deputaților ucraineni vine în contextul în care „unitățile militare ruse luptă în estul Ucrainei de partea separatiștilor”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...