Reacția lui Putin la propunerea lui Poroșenko, de a o elibera pe Savcenko într-un schimb de prizonieri

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va lua o decizie privind propunerile de eliberare a pilotului militar ucrainean Nadia Savcenko în cadrul unui eventual schimb de prizonieri cu Ucraina, a declarat, miercuri, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

Ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, s-a întâlnit miercuri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, cerându-i o „soluţie umanitară” în cazul pilotului militar Nadia Savcenko, ce a fost condamnată la 22 de ani de închisoare în Rusia.

„Am ascultat propunerile privind un eventual schimb de prizonieri; vor fi analizate în conformitate cu legislaţia rusă, iar decizia va fi luată de preşedinte”, a declarat Serghei Lavrov, citat de site-ul agenţiei Tass.

Pilotul militar ucrainean Nadia Savcenko a fost găsită vinovată de moartea jurnaliştilor ruşi Igor Korneliuk şi Anton Voloşin şi a fost condamnată de o instanţă rusă la 22 de ani de închisoare.

După pronunțarea sentinței în cazul pilotului militar ucrainean Nadia Savcenko, care a fost condamnată la 22 de ani de închisoare, președintele Ucrainei Petro Poroșenko a anunțat că este gata să facă un schimb de prizonieri cu Rusia.

Poroșenko a anunțat că este gata să elibereze doi militari ruși, reținuți pe teritoriul Ucrainei, în schimbul pilotului Savcenko.

„Suntem gata să dăm Rusiei cei doi militari ruși reținuți pe teritoriul nostru pentru participarea la agresiuni armate împotriva Ucrainei. Procesul se află în faza finală”, a anunțat Poroșenko.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...