Răzvan Voncu: Nu m-aş grăbi să văd în pseudo-suspendarea temporară a lui Dodon un semnal al revenirii Republicii Moldova pe orbita valorilor europene

Răzvan Voncu:  Nu m-aş grăbi să văd în pseudo-suspendarea temporară a lui Dodon un semnal al revenirii Republicii Moldova pe orbita valorilor europene

Chiar dacă, din motive evidente, orice decizie care, într-un fel sau altul, îi dă peste mână lui Dodon se bucură de aplauze la noi, nu m-aş grăbi să văd în pseudo-suspendarea sa temporară un semnal al revenirii Republicii Moldova pe orbita valorilor europene.

Sunt conştient că aparenţele sunt împotriva mea. Numirea ministrului Apărării, chiar şi într-o ţară cu o armată simbolică, are o încărcătură mai mare decât a oricărui alt ministru. Mai ales într-un mediu volatil, aflat în imediata vecinătate atât a Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (care are frontiera pe Prut), cât şi a conflictului din Ucraina. Armata Republicii Moldova a făcut, în ultimii ani, unele demersuri de apropiere şi colaborare cu NATO, în pofida neutralităţii declarate şi trecute în Legea fundamentală a acestei ţări. Numirea unui ministru pro-european al Apărării, în persoana lui Eugen Sturza – un tânăr politician de viitor, fost consilier al premierului Iurie Leancă, în perioada maximei apropieri de Bruxelles – e de natură să dea speranţe, cel puţin naivilor care nu înţeleg natura jocului politic de la Chişinău.

Mă îndoiesc, însă, că marii păpuşari care manevrează pionii de pe scena politică din Republica Moldova au dat conflictului pentru portofoliul Ministerului Apărării aceeaşi interpretare pe care a dat-o presa românească. În ziarele noastre, conflictul a fost înfăţişat ca o nouă bătălie pentru emanciparea Basarabiei din strânsoarea strategică a Rusiei. Pentru păpuşari, posibila numire a lui Eugen Sturza la Apărare nu făcea decât să dezechilibreze caraghiosul balet care se derulează la Chişinău, între „pro-europeni” şi „pro-ruşi”. De unde necesitatea unei rapide acoperiri.

Nu mă îndoiesc că soluţia Curţii Constituţionale, de incapacitare temporară a lui Dodon (spre a permite ca altcineva să semneze decretul de numire a unui „pro-european” la acel minister-cheie), are acoperire legală. Numai că ea este fără precedent, în analele democraţiei europene. Incapacitarea temporară a unui şef de stat aflat în deplinul exerciţiu al funcţiei sale este un procedeu cunoscut, numai că, într-un stat democratic, ea se produce 1) în situaţia în care sănătatea sau alte contexte ieşite din comun nu-i mai permit acestuia să-şi exercite integral atribuţiile, şi 2) cu deplinul consens al celui în cauză, care semnează el însuşi decretul prin care îşi delegă atribuţiile persoanei stabilite de lege.

Or, Dodon este, hélàs, cât se poate de sănătos şi de liber, din toate punctele de vedere. Alive and kicking, cum spun americanii. În plus, preşedintele Republicii Moldova şi-a manifestat vehement, cel puţin în public, dezacordul faţă de depunerea sa parţială şi temporară din funcţie.

Cum se explică toate acestea, în realitate?

Cum spuneam, obiectivul oligarhiei politice de la Chişinău este menţinerea statului într-o zonă gri, departe şi de Bruxelles, şi de Moscova. Dezavantajul distanţei faţă de centrele de putere – care se traduce prin nivelul scăzut al sumelor investite de acestea peste Prut – este compensat cu asupra de măsură de avantajul absenţei oricărui control. Atât Bruxelles-ul, cât şi Moscova pun condiţii, în schimbul investirii unor sume în anumite zone, iar condiţiile (de transparenţă, de eficienţă, de onestitate, de servire a interesului public) sunt tot ceea ce oligarhia instalată la Chişinău detestă mai mult. Mai pe româneşte, preferă să fure mai mult din sume mai mici, decât să fure mai puţin, din sume mai mari. Că urmarea acestei politici o reprezintă prăbuşirea standardului de viaţă al populaţiei, nu interesează pe nimeni.

Or, pentru a păstra statul în această zonă gri, oligarhia trebuie să evite orice gest care să dea impresia înclinării decisive a balanţei într-o parte sau alta. Numirea (sau nu) a lui Eugen Sturza la Apărare nu are, în sine, nici o importanţă. Armata Republicii Moldova este, să fiu iertat, o caricatură lipsită de orice relevanţă militară. NATO nu are nevoie, în epoca rachetelor, radarelor şi avioanelor invizibile, de un acord mai strâns cu Chişinăul pentru a controla teritoriul statului vecin. Nici Rusia, de altfel. Prin urmare, bătălia pentru fotoliul de ministru al Apărării e una fără miză reală.

Contează doar baletul. Cum ministerul e unul major, şi baletul e puţin mai complicat (deşi, cum am văzut, la fel de primitiv în esenţă). „Pro-europenii” au nevoie de o „bătălie” împotriva lui Dodon, pentru liniştea Bruxelles-ului, iar Dodon are nevoie de o şmecherie prin care să nu semneze numirea lui Eugen Sturza, pentru liniştea Moscovei. Cu cât taberele (false, pentru păcălirea celor doi poli de putere) fac mai multă risipă de cuvinte grele, de eforturi declarative, cu atât impresia că la Chişinău se dă o bătălie pentru Europa e mai autentică.

La arlechin, nevăzuţi de public, păpuşarii râd. În culise, oligarhia îşi vede de treabă. Colhozul merge înainte, spre noi şi noi succese.

0