Nu de Republica Moldova sau de cetățenii ei. UE are o lungă experiență a prosperității și cunoaște prea bine pericolele care derivă din periferiile sărace. În plus, oricât e de greu de crezut, în politica europeană încă mai există destui naivi cărora chiar le pasă de suferințele lumii a treia. Europa s-a săturat, însă, de oligarhia basarabeană. Și a înțeles că nu există, la nivelul elitei politico-sociale de la Chișinău, nici un fel de bătălie între pro-europeni și pro-ruși, unioniști și stataliști, români și rusofoni etc. Ci doar un uriaș blat, făcut pe spinarea cetățenilor, pentru a fura tot.
Semnalul că Europa s-a săturat de oligarhia de la Chișinău a fost dat recent, în contextul inițiativei – convenite între Plahotniuc și Dodon – de „reformare” a sistemului electoral.
În primul rând, pentru că, oricine ar redacta lista priorităților Republicii Moldova (de la ultimul agricultor din Leova, până la însuși Donald Trump), sistemul electoral nu prinde primele 20 de locuri pe această listă. Basarabia are – pe lângă probleme economice și sociale cronice – un grav defazaj instituțional, structura administrativă gândită la începutul anilor ’90 fiind menită tocmai să împiedice evoluția republicii către spațiul european. De asemenea, învățământul, sănătatea și justiția au serioase probleme, de la credibilitate la mijloacele concrete prin care își pot îndeplini menirea. În această criză generalizată, sistemul electoral (care nu e nici cel mai bun, dar nici cel mai prost din Europa, fiind, de pildă, mult peste cel din Rusia sau Ucraina) este printre ultimele care aveau nevoie de reforme. Și, mai ales, ultimul a cărui reformă să poată aduce ceva rezultate palpabile pentru cetățeanul obișnuit.
Dar Plahotniuc a bătut palma cu Dodon, pentru o împărțire feudală a puterii în Republica Moldova, astfel încât partidele lor – profund decredibilizate, în urma prestației guvernamentale, respectiv prezidențiale – să își asigure majoritatea, dacă se poate, pentru totdeauna, eliminând celelalte partide și opțiuni.
Și, mai mult decât atât, au crezut că pot face asta nu numai în indiferența Europei, ci chiar pe banii ei. Reamintesc (pentru cei dispuși să uite) că, oricâte scamatorii financiar-contabile s-ar face, Republica Moldova este un stat falit, care depinde de împrumuturile europene nu pentru a construi șosele, spitale și sisteme de irigații, ci pentru a plăti pensiile și salariile. În aceste condiții, iese și mai bine la suprafață iresponsabilitatea oligarhiei care stăpânește la Chișinău: o oligarhie care n-are nici un fel de ezitare în a pune în balanță propriile interese politice și supraviețuirea concretă a cetățenilor republicii.
Doar că oligarhii de carton și-au făcut calculele prost. Au bănuit că opinia Comisiei de la Veneția – care supervizează din punctul de vedere al principiilor constituționale spațiul legislativ al UE (inclusiv țările asociate) – va fi defavorabilă „reformei” bricolate de marii „specialiști” de la Chișinău. Argumentul „statalității” și al „suveranității” (argumentele dintotdeauna ale celor care spoliază o țară) erau deja pregătite, pentru a susține introducerea „reformei” sistemului electoral, împotriva opiniei Comisiei de la Veneția. Ce nu au luat în calcul, a fost micul detaliu al condiționării împrumutului de 100 de milioane de euro – fără de care Republica Moldova intră în colaps financiar – de respectarea acestui aviz…
Împrejurarea a relevat și caracterul pur decorativ al premierului Petru Filip. Care, departe de a fi independent, a cerut (în zadar) la Bruxelles să nu se condiționeze împrumutul de respectarea opiniei Comisiei de la Veneția.
Europa s-a cam săturat, deci. Sper că nici la București nu mai sunt „patrioți” dispuși să verse bani în sacul fără fund al oligarhiei de la Chișinău. UE trebuie să asculte nevoile Republicii Moldova, dar sub nici o formă nu trebuie să mai admită ca, pe banii cetățenilor europeni, Plahotniuc și compania să îți împartă cum vor biata Basarabie. Mai ales că, neavând nici un strop de coloană vertebrală, e de ajuns să le tai oligarhilor banii, ca să îi aduci pe calea cea dreaptă.
Mai fac o precizare, pentru cei mai sensibili la vanitățile „statalității”; decât la civilizație, prosperitate și libertate. Firește că nu e deloc onorabil să fii tratat ca un copil mic, căruia nu i se dau acadele decât dacă se spală pe mâini. Dar aceasta este, din păcate, calea aleasă de guvernanții de la Chișinău, nu de Bruxelles. Cei de la Bruxelles chiar dau socoteală alegătorilor de modul în care sunt cheltuiți banii lor. Între a nu lua doctoria care îți salvează viața și a o lua cu forța, orice medic îți va spune că e de preferat varianta a doua.