Războiul Băsescu – Dodon continuă; Dosarul „cetățenia” va ajunge la Curtea de Apel

Războiul Băsescu – Dodon continuă; Dosarul „cetățenia” va ajunge la Curtea de Apel

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, nu s-a conformat cu decizia primei instanțe, care a menținut decretul președintelui Igor Dodon, de a-l lipsi de cetățenia Republicii Moldova. Avocatul acestuia, Andrei Bivol, a declarat că va contesta sentința la Curtea de Apel.

„Astăzi, 22 ianuarie 2018, Judecătoria Chișinău a respins cererea înaintată de Traian Băsescu împotriva lui Igor Dodon privind anularea decretului din 3 ianuarie 2017 privind retragerea cetățeniei Republicii Moldova.

Pe parcursul examinării cauzei în fond reclamantul a prezentat probe și argumente incontestabile ce demontrează ilegalitatea decretului contestat.

Din acest motive, aducem la cunoștința opiniei publice că în această după-amiază am înregistrat o cerere de apel prin care contestăm hotărârea instanței de fond”, a scris Andrei Bivol, avocatul lui Traian Băsescu.

Judecătoria Chişinău, cu sediul în sectorul Botanica, a respins ca fiind nefondată cererea de chemare în judecată înaintată de Traian Băsescu în privinţa lipsirii de cetăţenia Republicii Moldova de către preşedintele Igor Dodon.

Potrivit reprezentantului Președinției, Maxim Lebedinschi, motivul retragerii cetățenii e că Băsescu ar fi ascuns că figura într-un dosar penal în România.

0