Rafael Nadal este din nou lider în clasamentul ATP, după eliminarea prematură a elvețianului Roger Federer la turneul de la Miami

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a redevenit lider în clasamentul mondial al jucătorilor profesioniști (ATP), dat publicității luni, în urma eliminării premature a elvețianului Roger Federer la turneul de la Miami.

Federer a coborât pe poziţia a doua, la doar 100 de puncte de iberic, după ce a fost învins surprinzător în runda a doua în Florida, cu 3-6, 6-3, 7-6 (7/4), de australianul Thanasi Kokkinakis. Nadal, care nu a mai jucat de când a abandonat în sferturi la Australian Open, în ianuarie, și-a recuperat astfel poziția cedată pe 19 februarie.

Americanul John Isner, campion la Miami, a urcat opt poziţii în clasamentul ATP şi a intrat în premieră în top 10, fiind pe locul 9.

Adversarul său din finală, germanul Alexander Zverev, a urcat şi el un loc, pe 4.

Sud-coreeanul Hyeon Chung a intrat pentru prima oară în Top 20, fiind pe 19 după sfertul de finală de la Miami.

Românul Marius Copil a urcat două poziţii şi se află pe 82.

La dublu, Horia Tecău îşi păstrează locul 12, în timp ce Florin Mergea ocupă poziţia a 78-a.

Clasament ATP a simplu:

  1. (2). Rafael Nadal (Spania) 8.770 puncte
  2. (1). Roger Federer (Elveţia) 8.670
  3. (3). Marin Cilic (Croaţia) 4.985
  4. (5). Alexander Zverev (Germania) 4.925
  5. (4). Grigor Dimitrov (Bulgaria) 4.635
  6. (6). Juan Martin Del Potro (Argentina) 4.470
  7. (7). Dominic Thiem (Austria) 3.665
  8. (8). Kevin Anderson (Africa de Sud) 3.390
  9. (17). John Isner (SUA) 3.125
  10. (9). David Goffin (Belgia) 3.110

Clasamentul ATP al dublu

  1. (1). Lukasz Kubot (Polonia) 7.960 puncte
  2. (1). Marcelo Melo (Brazilia) 7.960
  3. (5). Mate Pavic (Croaţia) 6.530
  4. (3). Henri Kontinen (Finlanda) 6.520
  5. (4). John Peers (Australia) 6.520
  6. (6). Oliver Marach (Austria) 6.410
  7. (9). Bob Bryan (SUA) 5.660
  8. (9). Mike Bryan (SUA) 5.660
  9. (7). Nicolas Mahut (Franţa) 5.290
  10. (8). Ivan Dodig (Croaţia) 4.960
  11. (11). Jean-Julien Rojer (Olanda) 4.950
  12. (12). Horia Tecău 4.890

Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...