(Q.E.D.) Mihai Poalelungi, ales în funcția de judecător la Curtea Constituțională din partea Consiliului Superior al Magistraturii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Curții Supreme de Justiție, Mihai Poalelungi care și-a depus demisia vineri, a fost numit în funcția de judecător la Curtea Constituțională din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, după ce tot membrii CSM au susținut renunțarea lui Poalelungi la șefia CSJ.

Acesta a fost numit în calitate de judecător constituțional pe un termen de 6 ani.

Înainte de a examina candidatura lui Poalelungi, Victor Micu, președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a prezentat cererea judecătorului Gheorghe Balan, care a solicitat excluderea lui Mihai Poalelungi din concurs și demiterea acestuia din funcția de președinte al CSJ. Membrii CSM au respins cererea judecătorului Balan, pe motiv că „cererea este una generală și nu are tangență cu concursul în cauză”, menționează Ziarul de Gardă.

Urmează ca Parlamentul să ia act de demisia lui Poalelungi, iar apoi acesta să depună jurământul, tot în ședință plenară, pentru investirea în noua sa funcție.

Mihai Poalelungi a fost singurul candidat înregistrat în cursa pentru postul vacant de judecător al Curții Constituționale, asta după ce fostul judecător și președinte al CC, Tudor Panțîru a părăsit Curtea Constituțională din motive personale.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...