Putin sfidează din nou Țările Baltice

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Veteranii celui de-al Doilea Război Mondial din Estonia, Lituania și Letonia vor primi o indemnizație unică în valoare de 7.000 de ruble (110 dolari), după ce președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnat un decret în acest sens.

De asemenea, supraviețuitorii lagărelor naziste care în timpul detenției lor atinseseră vârsta majoratului vor fi remunerați cu 3.000 de ruble, în timp ce deținuții care erau copii în acea perioadă vor primi 7.000 de ruble, scrie The Moscow Times.

Indemnizațiile vor fi acordate în lunile aprilie-mai, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Acest gest trezește noi nemulțumiri în capitalele celor trei state ex-sovietice, întrucât vine după alte două decizii similare luate de Kremlin în 2014. Astfel, în luna mai, Putin a semnat un decret prin care a acordat o pensie lunară de 1.000 de ruble tuturor veteranilor apatrizi, în mare lor majoritate rusofoni, întrucât legislația statelor baltice prevede că cei care nu cunosc limba oficială nu pot deține cetățenia țării

Ulterior, în decembrie 2014, Kremlinul a decis ca de această pensie să beneficieze toți veteranii din Estonia, Lituania și Letonia.

Autoritățile din statele baltice au protestat față de deciziile lui Putin, catalogându-le drept încercări de a fideliza vorbitorii de limbă din cele trei țări. Îngrijorările cresc pe fondul conflictului din Ucraina și a mai multor semnale de alarmă trase de oficiali occidentali, care cred că Rusia ar putea încerca să destabilizeze Estonia, Lituania și Letonia, după modelul Ucrainei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...