Putin se plânge de funcția de președinte: Are mai multe inconveniente

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Funcţia de preşedinte comportă mai multe inconveniente în raport cu viaţa oamenilor obişnuiţi, a spus şeful statului rus, Vladimir Putin, într-un documentar al postului de televiziune Rossia 1, relatează agenţia Sputnik.

„Nu poţi să mergi la cinematograf, nici la teatru, nici la cumpărături”, a explicat Vladimir Putin în documentarul intitulat „Preşedintele”, difuzat în contextul aniversării a 15 ani de când a preluat puterea.

„Dar acestea nu sunt pierderi mari în comparaţie cu ceea ce destinul şi poporul oferă celui care se află în locul meu, şi anume o posibilitate de a contribui într-o manieră maximală, de a face tot posibilul (…) pentru ţară, pentru popor”, a apreciat Putin.

„Aceasta compensează totul”, a subliniat liderul de la Kremlin.

În cadrul aceluiași interviu, şeful statului rus a spus că momentele cele mai grave şi tragice pe care le-a trăit în cariera sa de preşedinte au fost „actele teroriste îngrozitoare de la Beslan şi teatrul de pe Dubrovka”.

„În mod evident, au fost responsabilităţi foarte mari. Am decis de unul singur că nu era altă opţiune decât să intervenim”, a explicat Putin.

Vladimir Putin a devenit preşedinte interimar al Rusiei pe 31 decembrie 1999, după ce Boris Elţîn îşi dăduse demisia. El a fost ales preşedinte în alegerile din 2000 şi reales în 2004 şi 2012. Între 2004 şi 2008, Vladimir Putin a deţinut funcţia de premier. Actualul mandat al preşedintelui rus expiră în 2018.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...