Putin: Rusia se aşteaptă ca ONU să condamne acţiunile autorităţilor ucrainene în sud-estul ţării

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, a avut marţi o discuţie telefonică cu secretarul general al Organizației Națiunilor Unite, Ban Ki-moon.

„A fost discutată escaladarea crizei din Ucraina, care s-a înteţit brusc după ce autorităţile de la Kiev au iniţiat operaţiunea militară în sud-estul ţării”, anunţă serviciul de presă al Kremlinului.

„Putin a subliniat în special faptul că partea rusă se aşteaptă ca Organizaţia Naţiunilor Unite şi comunitatea internaţională să condamne ferm aceste acţiuni anticonstituţionale”, se arată în comunicat.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a calificat anterior intenția Kievului de a colabora cu ONU, pentru soluționarea situației tensionate din estul Ucrainei, ca fiind inacceptabilă.

Amintim că președintele interimar al Ucrainei, Olexandr Turcinov a anunțat că o operațiune antiteroristă, îndreptată împotriva separatiștilor din estul țării a demarat marți dimineață.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...