Putin merge joi în Crimeea, acolo unde va convoca deputați ruși

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele rus Vladimir Putin se va deplasa joi în Crimeea, peninsula ucraineană alipită ilegal de către Moscova în luna martie, pentru a susține acolo un discurs în cadrul unei reuniuni cu deputați ai parlamentului rus, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, scrie AFP

„Putin va rosti un discurs intens” care reflectă agenda cu care trăim toţi”, a declarat Peskov, citat de agenţia de presă RIA Novosti, fără alte precizări.

Purtătorul de cuvânt a anunțat că în Crimeea se vor deplasa deputați din aproape toate fracțiunile parlamentare.

Aceasta va fi a doua vizită a lui Putin în peninsula alipită în luna mai, după cea din martie, prilejuită de celebrarea victoriei din 1945 împotriva fasciștilor, sărbătorită la 9 mai în fosta Uniune Sovietică.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...