Putin își întoarce privirile spre Bulgaria

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Tonul lui Putin față de unele țări membre UE și NATO, cu care Moscova întreținea relații strânse înainte de criza ucraineană, parcurge întreaga gamă muzicală a discursului politic din repertoriul Kremlinului.

Un bun exemplu în acest sens este Bulgaria, o țară care a avut de suferit în urma anulării proiectului South Stream, dar față de care Putin manifestă un interes în creștere în ultima vreme, remarcă portalul Deutsche Welle.

Din Rusia, cu dragoste

În luna iulie, un discurs al premierului Boiko Borisov lasă să se înțeleagă că Sofia nu ar spune nu reluării legăturilor strânse cu Moscova.

„Este de înțeles că președintele Putin a criticat Bulgaria, dar suntem acuzați pe nedrept. Nu a fost dorința noastră să înghețăm relațiile cu Rusia”, explică premierul bulgar.

Borisov se referea direct la menținerea sancțiunilor economice dictate de UE împotriva Rusiei, măsură consimțită și de Bulgaria, alături de celelalte 27 de state ale Uniunii.

Totodată, premierul bulgar răspundea cu această ocazie și acuzei aduse de Vladimir Putin pe 1 decembrie 2014 la Ankara, moment în care liderul rus anunța decesul proiectului South Stream, un gazoduct ce trebuia realizat în parteneriat de Rusia și UE.

Din perspectiva Kremlinului, Bulgaria se face vinovată de eșecul proiectului, „nefiind în stare să se comporte ca un stat independent”.

Săptămâna trecută însă, Moscova a schimbat tonul, Putin afirmând că respectă alegerea cetățenilor bulgari de a se alătura blocului NATO și manifestând speranța că relațiile dintre cele două țări vor evolua, chiar și în ciuda dificultăților unor proiecte precum South Stream.

În Bulgaria, declarația liderului de la Kremlin a fost privită ca „un semnal clar de reconciliere pe un ton complet nou în relațiile bilaterale”.

Gazprom, la înaintare

Ca în toate proiectele de politică externă ale Rusiei, Gazprom joacă din nou rolul de unealtă așezată în mâinile Kremlinului.

În cadrul unei vizite făcute în Crimeea la începutul săptămânii trecute, Putin a menționat că intenționează să reia relațiile cu Bulgaria „pe toate căile posibile”. Iar acestea nu sunt decât două.

Primul traseu pe care Putin își poate extinde influența către Sofia vizează proiectele gazoductelor pe care Rusia le întinde spre flancul sud-estic al Europei.

În acest moment, soarta Turkish Stream, înlocuitorul gazoductului South Stream în viziunea Kremlinului, pare din ce în ce mai incertă, iar vocile unor observatori consideră că reluarea discuțiilor pentru un gazoduct Rusia-Bulgaria nu este imposibilă.

Din moment ce Moscova nu a trimis niciun act oficial de denunțare a proiectului South Stream, acesta poate fi readus oricând în discuție cu partenerii bulgari.

Speculații privind „resuscitarea” proiectului au fost auzite atât în cercurile oficiale de la Moscova, cât și la Sofia.

Ultima confirmare a venit pe 19 august de la ministrul Energiei din Bulgaria, Temenuzhka Petkova, care a declarat că Sofia nu a renunțat niciodată oficial la acest proiect.

În căutarea verigii slabe

A doua cale pe care Putin o poate urma consistă în reluarea jocului de slăbire a coeziunii UE și NATO, temă abordată în relațiile întreținute până acum de Moscova cu Ungaria și Grecia.

Iar aici, Bulgaria se poate dovedi un tărâm mai fertil, unde Rusia beneficiază de un suport larg al politicienilor.

Liderii de la Moscova se bucură de o largă aderență în sânul actualei opoziții bulgare, reprezentată de Partidul Socialist.

„Este clar că ni s-a transmis o imagine falsă a Rusiei. Prioritățile Moscovei diferă mult față de imaginea lăsată de un stat constant agresiv”, a declarat un purtător de cuvânt al socialiștilor bulgari.

Acesta a afirmat că, prin prisma poziției sale geostrategice și a legăturii seculare cu Rusia, Bulgaria ar trebui să joace un rol de mediator în detensionarea conflictului dintre Moscova și Occident.

Deși o astfel de propunere ar părea pe placul publicului larg, politicienii de la Sofia știu că reprezintă o sarcină mult prea mare pentru o țară de dimensiunile Bulgariei.

Inclusiv premierul Borisov a recunoscut într-un interviu că sancțiunile împotriva Rusiei au divizat societatea bulgară. „Mă rog la Dumnezeu ca liderii occidentali să găsească o soluție și să retragă aceste sancțiuni”, a afirmat prim ministrul Bulgariei.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...