Pungile de plastic vor fi interzise în magazine: Cu ce vor fi înlocuite acestea

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Pungile din plastic în magazinele din Republica Moldova vor fi interzise. Aceasta relevă proiectul de lege, votat în primă lectură. Astfel, agenții economici care nu se vor conforma noilor reguli vor fi sancționați cu amenzi de până la 4.000 de lei, iar pentru persoanele fizice se prevăd amenzi de până la 3.000 de lei. Retragerea de pe piață a pungilor de plastic va fi făcută treptat, astfel încât, administratorii unităților comerciale vor avea la dispoziție 4 ani să se conformeze legii.

În prezent, pungile de plastic nu sunt reciclate, ci sunt aruncate împreună cu deşeurile menajere şi transportate la gunoişte, iar la descompunerea acestora – în aer, apă și sol se elimină oxizi de azot și carbon, oxizi ai metalelor grele și alte substanțe cancerigene, ce afectează grav starea mediului și sănătatea populației. Acest proiect are drept scop responsabilizarea agenților economici, dar și schimbarea atitudinii populației față de necesitatea imperativă a interzicerii utilizării lor.

Proiectul de lege a fost înaintat de fracţiunea Partidului Liberal și are drept obiectiv major diminuarea consumului de astfel de ambalaje la nivel de republică până în anul 2020. Potrivit datelor statistice, anual, un cetățean al republicii utilizează circa 140 pe pungi din plastic sau circa 420 milioane de pungi, în total, per republică.

Amintim că, începând cu 1 ianuarie 2017 a fost interzisă distribuirea gratuită a pungilor din plastic, cu excepția pungilor din plastic foarte subțire, în scopul prevenirii și evitării poluării mediului cu deșeuri formate urmare a utilizării acestor pungi.

Astfel, după intrarea în vigoare a prevederilor Legii privind deșeurile, toate supermarketurile trebuie să le ofere cumpărătorilor alternative: fie plase biodegradabile, cu inscripția „material biodegradabil” sau „reciclabil”, fie plase din hârtie care să conțină 40% material reciclat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...