PSRM: Deputații PAS-PPDA vor să votăm președintele Parlamentului, prim-ministrul și tot pachetul de legi din partea blocului ACUM

by D M
Distribuiti mai departe...

Deputații blocului ACUM declară, într-un mesaj transmis presei, că ar fi dispuși să voteze pentru un candidat PSRM la funcția de președinte al Parlamentului, însă doar după ce va fi votat pachetul antioligarhic al PAS și PPDA, transmite Politics.MD cu referire la timpul.md

„Cu referire la a doua rundă de discuții cu PSRM, Blocul ACUM reiterează că este dispus să voteze în funcția de președinte al Parlamentului candidatul PSRM-ului, după adoptarea pachetului de legi antioligarhice”, se spune în mesajul citat de TV 8.

Amintim că și a doua întâlnire a PSRM cu PAS și PPDA, de astăzi, s-a încheiat fără vreun rezultat. Liderul socialiștilor, Zinaida Greceanîi, a declarat că Maia Sandu și Andrei Năstase insistă în continuare pe propriile condiții, în care nu este loc pentru PSRM.

”Pozițiile au rămas aceleași. Ei au spus că vor să votăm și prim-ministrul care să fie din partea blocului ACUM, și președintele Parlamentului, tot din partea blocului ACUM, și tot pachetul de legi care, de asemenea, este din partea blocului ACUM și pe urmă mai vedem. Noi, ca o forță politică pentru care au votat cei mai mulți cetățeni, nu putem accepta lucrul acesta. Nici noi nu putem să cedăm funcția de speaker al Parlamentului. Asta este prima poziție la negocieri”, a declarat Greceanîi.

La rândul lor, liderii PAS și PPDA, Maia Sandu și Andrei Năstase, nu au făcut declarații pentru presă, după a doua rundă de negocieri cu PSRM

Autor:  Victoria Rusu Sursa:  timpul.md

 


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.