Promo-LEX condamnă decizia CEC privind refuzul de a desfășura referendumul „anti-mixt”: „Încalcă dreptul cetățenilor de a-și expune liber opinia”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Asociația Promo-LEX dezaprobă hotărârea Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a respinge înregistrarea Grupului de inițiativă pentru desfășurarea referendumului republican legislativ privind abrogarea prevederilor legii prin care a fost modificat sistemul electoral în unul mixt, declarându-se alarmată de tendințele ce se cristalizează în societate prin „tratamentul limitativ al unor autorități publice importante din țară în ceea ce privește dreptul cetățenilor de a iniția un referendum, dar și de a-și expune liber opinia în cadrul unui exercițiu democratic”.

Reprezentanții Asociației sunt de părere că astfel de tendințe nu urmăresc un scop legitim și nu sunt necesare într-o societate democratică. „Ne exprimăm îngrijorarea că aceste luări de poziții pot genera anumite restricționări discreționare ale acestui drept. Facem referință la însuși faptul punerii la îndoială a dreptului cetățenilor de a iniția un referendum republican legislativ – aspecte menționate de către CEC în corpul hotărârii sale, precum și la constatările Curții Constituționale din Hotărârea nr. 24 din 27.07.2017, prin care se pare că s-a limitat expres dreptul cetățenilor de a iniția orice tip de referendum legislativ”, conform unui comunicat remis de Promo-LEX.

Citește și: (VIDEO) Societatea civilă demarează, din nou, procesul privind inițierea referendumului „nu-mixt”

Astfel, Asociația dezaprobă hotărârea CEC de a respinge înregistrarea Grupului de inițiativă pentru desfășurarea referendumului republican anti-mixt, considerând că dreptul de a iniția un referendum este un drept garantat al cetățenilor Republicii Moldova, ce se încadrează organic în conceptul statului de drept și a suveranității naționale ca fundamente existențiale ale democrației.

„Regretăm poziția selectivă a unei autorități publice aflate în serviciul cetățenilor de a insista în această situație, comparativ cu alte cazuri similare sau comparabile, de a pune accent exclusiv pe litera legii, ignorând totalmente și nejustificat spiritul legii”, se mai arată în comunicat.

Asociația consideră temeiurile de ordin procedural invocate de CEC minore ca relevanță juridică și care nu sunt în situația de a pune la îndoială legalitatea și legitimitatea grupului de inițiativă constituit, dar și a cetățenilor de a-și expune liber opinia în cadrul unui exercițiu democratic cum este referendumul.

Citește și: CEC vine cu precizări vizavi de refuzul de a desfăşura referendumul de anulare a sistemului electoral mixt

În același timp, amintim că Asociația Promo-LEX a identificat și prezentat din momentul aprobării modificărilor în legislația electorală un șir de probleme și lacune legale ce țin de implementarea sistemului mixt de alegere a deputaților, și care în opinia organizației necesită o abordare urgentă, ca de exemplu: reprezentativitatea redusă a Par

lamentului în condițiile alegerii deputaților din circumscripții uninominale într-un singur tur de scrutin; clarificarea situației candidatului din lista națională a partidului, care concomitent este și candidat independent în circumscripția uninominală; regimul legal de vot al studenților; interpretabilitatea și nerespectarea criteriului demografic de repartizare utilizat pentru constituirea circumscripțiilor electorale etc. Subliniem că nicio problemă din cele menționate supra nu a fost examinată, chiar dacă Guvernul Republicii Moldova în virtutea dispozițiilor finale din Legea nr.154 din 20 iulie 2017, până la 20 octombrie 2017 avea obligația de a veni cu propuneri de modificare și ajustare a cadrului legal.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...