Profitul Gazprom a scăzut cu 80% în trimestrul al doilea chiar dacă vânzările spre Europa au crescut

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Grupul rus Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, a raportat un profit net de 47,9 miliarde ruble (815 milioane de dolari) în trimestrul al doilea al acestui an, în scădere cu 80% comparativ cu cele 245 miliarde ruble din perioada similară a anului trecut, în pofida creşterii exporturilor de gaze naturale spre Europa, informează Bloomberg.

Scăderea semnificativă a profitului net a venit în condiţiile în care cifra de afaceri a companiei a crescut cu 5% în ritm anual, până la 1.390 miliarde ruble, iar profitul operaţional s-a majorat cu 37%, până la 344 miliarde ruble. Gazprom a precizat că vânzările sale de gaze spre Europa şi ţările vecine au crescut până la 587 miliarde ruble în trimestrul al doilea, de la 583 miliarde ruble în perioada similară a anului trecut, în timp ce vânzările de ţiţei şi gaz condensat în regiune s-au majorat până la 134 miliarde ruble, de la 91 miliarde ruble.

Principalul motiv al scăderii profitului Gazprom este deprecierea rublei ruseşti, care în perioada aprilie-iunie 2017 a pierdut 11% din valoare în raport cu euro şi cu dolarul. O rublă mai slabă afectează veniturile Gazprom, în condiţiile în care 78% din datoriile sale sunt denominate în dolari şi euro.

Directorii Gazprom au declarat în repetate rânduri că intenţionează să menţină dividendele la nivelul din 2016 pentru următorii trei ani, cu posibilitatea unei majorări, dacă planurile de investiţii şi condiţiile de pe piaţă o vor permite. Însă, în condiţiile în care producătorul de gaze investeşte în construcţia de noi gazoducute spre Germania, Turcia şi China, fluxul său de numerar ar putea fi unul negativ, ceea ce reduce şansele unei majorări a dividendelor.

Gazprom, cel mai mare producător mondial de gaze naturale, asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei. Grupul rus Gazprom aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania via Marea Baltică.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...