Prima cauză penală din dosarul „mitei pentru judecători”, expediată în judecată. Ce riscă medicul care a mituit judecătorul

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Procuratura Anticorupție a finalizat urmărirea penală în privința medicului învinuit în dosarul „mitei pentru judecători” de trafic de influență. În cadrul urmăririi penale, medicul și-a recunoscut vina integral, încheind cu procurorul un acord de recunoaștere a vinovăției, susținând că „se căiește sincer pentru fapta săvârșită”.

Conform materialelor cauzei, medicul avea calitatea de învinuit într-un dosar aflat în gestiunea Procuraturii municipiului Chișinău, pentru încălcarea din neglijență a regulilor și metodelor de acordare a asistenței medicale, soldat cu decesul unui nou-născut. Astfel, învinuitul, având intenția de a minimaliza răspunderea sa penală și de a evita efectuarea unei expertize peste hotarele Republicii Moldova, a transmis unui magistrat, prin intermediul unui asistent judiciar și a unui judecător de la Curtea de Apel Chișinău (ambii învinuiți în cauza dată), 2.000 de euro pentru ca magistratul să dea o soluție favorabilă acestuia. 

În final, judecătorul „remunerat” a admis integral plângerea învinuitului și a respins atât demersurile procurorului, cât și a părinților copilului decedat, fiind obținut rezultatul scontat. 

Dacă va fi găsit vinovat de trafic de influență, medicul riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 3.000 la 4.000 de unități convenționale sau cu închisoare de la 2 la 6 ani. Totodată, asupra bunurilor mobile și imobile ale învinuitului, în valoare totală de 932,282 lei, a fost aplicat sechestru.

Pe parcursul anchetei, învinuitul s-a aflat în arest preventiv, în arest la domiciliu, iar ulterior i-a fost aplicată măsura preventivă de obligare de nepărăsire a țării.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...