Presupus atentat la viața lui Vladimir Putin, dejucat de autoritățile sârbe. Un simpatizant ISIS, reținut

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Autoritățile sârbe susțin că au reușit să dejoace un complot pentru uciderea lui Vladimir Putin, cu o zi înainte de vizita liderului rus în Belgrad.

Poliţiştii sârbi au anunţat că au arestat un suspect, simpatizant al grupării teroriste Stat Islamic, într-o localitate din sud-vestul ţării. În momentul în care a fost reţinut, acesta avea asupra sa o armă cu lunetă.

În locuinţa lui au fost găsite mai multe materiale explozibile care, spun oamenii legii, puteau fi folosite pentru realizarea unei bombe.

Din primele informaţii, motivul atacului asupra lui Vladimir Putin îl reprezenta campania pe care Rusia o duce împotriva jihadiştilor Stat Islamic în Siria.

Planul era ca liderul de la Kremlin să fie asasinat în timpul unuia dintre evenimentele publice, pe care le are programate în timpul vizitei în Serbia.

Nu este pentru prima dată când apar scenarii de atacuri violente asupra liderilor Serbiei. În 2016, autoritățile anunțau că premierul – pe atunci – Aleksandar Vucici, a fost dus într-un loc sigur după ce în apropierea domiciliului familiei sale ar fi fost găsit un adevărat arsenal de arme și muniții. Vucici afirmase în trecut că a primit amenințări, din cauza reformelor economice pe care le-a promovat.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...