Președintele Igor Dodon și-a repetat, a câta oară, invitația președintelui turc de a vizita Moldova, deja în august

Președintele Igor Dodon și-a repetat, a câta oară, invitația președintelui turc de a vizita Moldova, deja în august

După ce spunea că va veni imediat după alegerea sa în funcție, apoi în luna mai, după care – decembrie, președintele Igor Dodon și-a repetat invitația către președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, să viziteze Moldova. De această dată, șeful statului l-a chemat pe omologul său turc pentru luna august.

Igor Dodon și-a reiterat invitația în cadrul ceremoniei de învestire în funcţie, pentru un nou mandat, a președintelui Turciei, festivitate care a avut loc luni, 9 iulie, la Ankara. Potrivit unui comunicat al Preledinției, Igor Dodon l-a felicitat pe președintele Turciei cu ocazia învestirii oficiale în funcție și a salutat relațiile de bună prietenie dintre cele două țări.

De asemenea, Igor Dodon i-a mulțumit Turciei pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în realizarea mai multor proiecte sociale, precum și în renovarea sediului instituției prezidențiale. Cu acest prilej, Dodon a reiterat invitația adresată omologului său turc de a întreprinde o vizită oficială în Republica Moldova la finele lunii august, când este preconizată ceremonia de deschidere oficială a clădirii președinției.

Vedeți și: Turcii finanțează integral reparația clădirii Președinției, care va fi deschisă în cadrul vizitei lui Erdogan la Chişinău

Igor Dodon a anunțat cu o zi înainte, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că participă, alături de „zeci de delegații oficiale conduse de șefi de state și premieri”, la învestirea în funcție a președintelui Erdogan. „Cu Republica Turcia ne leagă relații de prietenie foarte bune. Mai mult de două decenii, guvernul Turciei, prin intermediul Agenției TIKA, acordă Republicii Moldova ajutor esențial în mai multe domenii. Sunt realizate sute de proiecte sociale în mai multe regiuni ale țării, în primul rând în Găgăuzia”, a notat Dodon pe Facebook.

Președintele Republicii Moldova a fost însoțit la eveniment de către soţia sa, Galina Dodon, dar şi de başcanul Autonomiei găgăuze, Irina Vlah.

0