Președintele ICR: Românii de peste hotare au nevoie de sprijin

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Institutului Cultural Român (ICR), Lilian Zamfiroiu, consideră că românii de peste hotare au nevoie de sprijin, așa cum și cultura română are nevoie de ei.

Zamfiroiu a afirmat că mulți români au trecut și mai trec printr-o serie de probleme, „numai din vina de a se fi născut în afara granițelor politice ale României”, transmite Agerpres.

„Parte integrantă a spiritualității românești, românii de peste hotare au nevoie de sprijin, dar și cultura română are nevoie de ei și de contribuția lor științifică. Pentru că, așa cum am mai spus-o și în alte împrejurări, cultura română nu ar fi completă fără contribuția creatorilor aflați fie în comunitățile istorice din jurul României, fie din diaspora”, a spus el, prezent marți la cea de-a doua ediție a evenimentului „Mediateca Românilor din Timoc”, la Universitatea Națională de Apărare „Carol I”.

Președintele ICR și-a exprimat speranța că românii (din Timas, serbia n.r.) „vor avea dreptul nestingherit să învețe în limba română, să ia parte la slujbe care se oficiază în limba română și să se poată hrăni fără opreliști din cultura înaintașilor și cea care avem convingerea că va rămâne și cultura urmașilor lor și a urmașilor noștri”.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...