Președintele fracțiunii PSRM în CMC, Ion Ceban, înaintat la funcția de primar general al capitalei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Purtătorul de cuvânt al președintelui Igor Dodon, Ion Ceban, președintele fracțiunii socialiste în Consiliul Municipal Chișinău, este candidatul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova la funcția de primar general al municipiului Chișinău. Consiliul Republican al PSRM în componență lărgită a adoptat ieri, 18 martie, decizia prin care au recomandat Comitetului Executiv candidatura lui Ion Ceban.

„Aceasta este o mare responsabilitate. Situația din municipiul Chișinău este foarte slabă de mulți ani și trebuie schimbată”, a spus Ion Ceban, subliniind că echipa PSRM lucrează din greu în această direcție. Direct sau indirect, dar faptul că Dorin Chirtoacă a demisionat este și rezultatul muncii Partidului Socialiștilor”, a menționat Ion Ceban, mulțumind pentru încrederea acordată.

Potrivit PSRM, președintele Igor Dodon a participat la ședința Consiliului în calitate de „lider neformal al formațiunii”. Acesta a remarcat că „echipa Partidului Socialiștilor este foarte numeroasă, având în cadrul său mai mulți profesioniști și persoane destoinice. Dar anume Ion Ceban, acum trei ani, a părăsit Parlamentul pentru a fi liderul celei mai mari fracțiuni din Consiliul Municipal și a lupta zilnic pentru interesele chișinăuienilor. El a demonstrat că, în cadrul Consiliului Municipal, chiar și fiind în opoziție, pot fi promovate și realizate mai multe decizii în vederea îmbunătățirii vieții orășenilor”.

Președintele a a menționat că: „în fruntea Chișinăului trebuie să se afle o persoană care, prin energia și insistența sa, va implementa cele mai performante soluții de management, va eradica ferm corupția din fiecare birou al Primăriei, preturilor și întreprinderilor municipale, va dezvolta o cooperare reală cu cele mai avansate capitale mondiale, preluând de la ele cele mai bune practici. Și, elementul cheie, niciodată nu va uita de nevoile cetățenilor de rând, indiferent de nivelul de venit sau statutul social al acestora – de la nou-născut până la pensionar”, a spus Igor Dodon.

„Suntem siguri că Ion Ceban va reuși să restabilească ordinea în capitală și să lanseze dezvoltarea competentă a municipiului”, a menționat la rândul său președintele PSRM, Zinaida Greceanîi, fost candidat al socialiștilor la funcția de președinte.

Ion Ceban s-a născut la datat de 30 iulie 1980 în Chișinău. A absolvit Facultatea de Matematică și Informatică a Universității de Stat din Moldova și Academia de Administrație Publică de pe lângă Președintele Federației Ruse, specialitatea „Administrație municipală și de stat”.

Ion Ceban a ocupat funcția de viceministru al Educației, Tineretului și Sportului, între 2010-2015 a deținut funcția de Deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

În 2012 a devenit secretar pentru ideologie al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.

Din 2015 Ion Ceban este președintele fracțiunii PSRM în Consiliul Municipal Chișinău. Din 2017 este purtător de cuvânt al Președintelui Republicii Moldova.

Ion Ceban este căsătorit, are doi copii. Posedă limba moldovenească, rusă, engleză și franceză.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...