Președintele AȘM, Gheorghe Duca, membru din oficiu al Guvernului, și-a dat demisia. „Coincide cu procesul penal referitor la salariile familiei noastre”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Președintele Academiei de Științe a Moldovei, Gheorghe Duca, și-a anunțat demisia după 14 ani de aflare în fruntea instituției. Anunțul a fost făcut ieri în cadrul unei ședințe extraordinare a AȘM, academicianul motivându-și decizia prin „motive de sănătate”. Cu toate acestea, chiar el a spus că „această decizie coincide cu procesul penal referitor la salariile familiei noastre reactualizat recent”.

„Dar nu repercusiunile directe ale procesului au determinat retragerea mea din funcție. Sunt alte câteva motive care m-au determinat la acest pas anume acum.

  1. Suspiciunile și incertitudinea din jurul acestui caz îmi ridică tensiunea și glicemia și nu vreau să se repete situația cu problema de sănătate care am avut-o în luna mai.
  2. Din păcate, în condițiile noilor reforme experiența mea de manager nu mai este solicitată, sunt alte așteptări și alte prerogative”, a spus Duca.

„Rămân cu speranța că în condițiile în care nu voi mai fi persoană publică justiția va face dreptate și va avea o atitudine obiectivă și imparțială față de noi pentru a pune capăt atacurilor și denigrărilor publice, făcute la adresa mea și a familiei mele. Nu am răspuns niciodată la acestea, deoarece ar fi însemnat să mă implic într-o luptă cu morile de vânt. Rămâne pe seama celor care au făcut aceste declarații false. Dar vreau astăzi să menționez că nu mă consider vinovat, nu am făcut nici un fel de scheme și delapidări, dimpotrivă am consolidat proprietățile Academiei și nu am lăsat să fie privatizat nici un ar de teren”, a mai declarat Gheorghe Duca în fața colegilor.

Președintele demisionar al AȘM a ținut să le mulțumească tuturor pentru „colaborarea fructuoasă” avută pe parcursul anilor și și-a asigurat colegii că „în pofida oricăror emoții și tensiuni de lucru”, întotdeauna i-a prețuit „ca oameni și specialiști” și a apreciat „contribuția fiecăruia” la „consolidarea comunității academice pe plan național și internațional”.

„Am ferma convingere că eforturile noastre nu au fost zădarnice și că potențialul uman și material, create pe parcursul a mai bine de 10 ani, vor constitui fundamentul viitoarelor realizări ale științei și statului nostru”, a conchis Duca.

Amintim că, conform atribuțiilor, președintele Academiei de Științe a Moldovei este membru „din oficiu” al Guvernului, indiferent de componența acestuia.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...