Premierului Chicu i se amintește că mandatul Guvernului a expirat. Deznodământul, la Curtea Constituțională

by D M
Distribuiti mai departe...

Mandatul guvernului Chicu a expirat după alegerile prezidențiale, ceea ce înseamnă că acest cabinet de miniștri trebuie să plece. Declarația a fost făcută de juristul și expertul în politici publice, Ștefan Gligor la emisiunea „Politica Nataliei Morari”. Gligor spune totuși că decizia finală în acest caz aparține Curții Constituționale, care trebuie să explice dacă “…un Guvern își poate exercita mandatul după ce își depășește cadrul pe care și l-a asumat prim-ministrul și echipa lui prin programul de guvernare. Poate pentru cineva pare prea generalist, dar omul ăsta a ieșit în fața noastră și a spus că își asumă actul guvernării până la alegerile prezidențiale.”

Gligor mai spune că situația pe care o avem este fără precedent și cu atât mai mult necesită opinia magistraților constituționali. 

“Pentru astfel de situații există CCM, care poate interpreta o clauză sau alta a Constituției, respectiv, acesta este mesajul meu pentru constituționaliști, pentru deputați, să se uite în aceste lucruri și să vadă dacă există temei, pentru că în momentul în care un prim-ministru vine în fața Parlamentului și spune: “Eu îmi asum mandat până la termenul “x”, luna “y”, ziua “z”, nicio zi mai mult”, Parlamentul zice: “Ok, te votăm pentru această perioadă, în această componență, cu această echipă și cu aceste obligații”.

Prezent în studiou, Stanislav Pavlovschi, jurist și fost judecător la CEDO, a declarat că din punctul lui de vedere, asta ar depăși cadrul constituțional, dar este de acord că, în ultimă instanță, Curtea Constituțională (CCM) trebuie să decidă. 

“Nu trebuie să uităm că CCM nu poate crea norme noi și le interpretează doar pe cele existente. Iar cele existente sunt  demisia sau demiterea. Altă variantă nu există. Da, poate să fie și partea morală. Poate o sumedenie de oameni să iasă în stradă și să ceară public demisia benevolă a Guvernului”, a menționat Pavlovschi.

“Prim-ministru trebuia acum, dacă avea obraz și era persoană responsabilă, după eșecul acelui program asumat până la alegerile prezidențiale, ieșea în fața oamenilor și spunea: Eu îmi cer iertare, îmi este foarte rușine pentru acest eșec, pentru 100.000 infectați oficial, în realitate sunt vreo 300.000, pentru 20 de morți pe zi, pentru faptul că mureau oamenii, dar noi așteptam avion din Rusia cu niște echipamente pe care 7 zile le-am vămuit și mă iertați vă rog, îmi pun scrum în cap, le cer iertare oamenilor, am eșuat, am dat-o-n bară, 20 de miliarde deficit, mă iertați, nici măcar programul de până la alegeri nu l-am implementat, nu am reușit, îmi pare rău, îmi dau demisia! Politicienii trebuie să îndeplinească responsabilitățile pe care și le asumă. În politică există cadru juridic, dar și cadrul, inclusiv, moral. Oamenii ăștia care fac nunți în pandemie trebuie să fie exemplu pentru o societate întreagă”, a punctat Șrefan Gligor. 

Întrebată dacă PAS se va adresa la CCM, vicepreședintele formațiunii, Natalia Gavriliță a declarat că partidul analizează toate opțiunile pentru a ajunge la scopul pe care l-a enunțat și anume – curățarea instituțiilor statului.

De precizat că Programul de activitate a Guvernului minoritar condus de Ion Chicu a fost aprobat în noiembrie 2019. în Preambulul documentului scrie: „Având în vedere statutul de guvern minoritar, instituit în scopul redresării situației precare în majoritatea domeniilor vieții social-economice din Republica Moldova, orizontul de timp al acestui Program se limitează la perioada de până la alegerile prezidențiale din toamna anului 2020.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...

Comments are closed.